Stiri

182

INS: În iulie 2020, vânzările de alimente au fost mai mari cu peste 5 %, decât în 2019

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Conform comunicatului emis de INS, în luna iulie 2020, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de luna precedentă atât ca serie brută cu 10,3%, cât și ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,9%.

Faţă de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut atât ca serie brută cu 4,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 4,2%.

În perioada 1.I-31.VII.2020, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut faţă de perioada 1.I-31.VII.2019 atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 1,2%, respectiv cu 0,8%.

Iulie 2020 comparativ cu iunie 2020

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna iulie 2020, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 10,3% datorită creșterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+24,6%), vânzările de produse nealimentare (+6,9%) și la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+6,3%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2020, comparativ cu luna precedentă a crescut pe ansamblu cu 3,9% datorită creșterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+9,0%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,4%) și la vânzările de produse nealimentare (+1,8%).

Iulie 2020 comparativ cu iulie 2019

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna iulie 2020, comparativ cu luna iulie 2019, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 4,7% datorită creșterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+10,6%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,3%).

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 3,7%. Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna iulie 2020, comparativ cu luna iulie 2019, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 4,2% datorită creșterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+10,3%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+5,9%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 4,1%.

Perioada 1.I-31.VII.2020 comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2019

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1.I-31.VII.2020, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2019 a înregistrat o creştere cu 1,2% datorită creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+7,1%) şi vânzărilor de produse nealimentare (+1,9%).

Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 9,5%. Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1.I-31.VII.2020, comparativ cu perioada 1.I-31.VII.2019, a înregistrat o creştere cu 0,8% datorită creşterii vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+6,5%) şi vânzărilor de produse nealimentare (+2,0%). Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a scăzut cu 9,1%.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2