Tehnologii

193

Inovatii in domeniul materiilor prime

autor

MeetMilk.ro

distribuie

In principal, aproape nimic nou nu mai poate fi adus in domeniul materiilor prime destinate sectorului de procesare a carnii. In fond, carnea este aceeasi, iar ingredientele sau materialele auxiliare, in marea lor majoritate, la fel. Cu toate acestea, pe plan international temele de cercetare au ca rezultate solutii tehnologice noi, aplicate in zona materiilor prime, solutii menite a eficientiza activitatea companiilor, dar si a mari vanzarile. In aceasta editie, va prezentam doua inovatii: una, din domeniul tratarii carnii materie prima, iar alta, in domeniul membranelor.

Procesarea carnii materie prima prin tehnologia Gyotron   Dupa cum informeaza businesswire.com, la jumatatea acestui an, compania americana Gyrotron Technology a depus o cerere pentru Brevet provizoriu referitor la o tehnologie revolutionara care ar rezolva problema contaminarii carcaselor de carne, dar si a pestelui care ar urma sa intre in procesul de fabricatie. In esenta ei, tehnologia Gyotron, care se inscrie in linia prelucrarilor termice, se bazeaza prin conceperea unui dispozitiv care foloseste fizica plasmei si reactia la fuziune. In teste, suprafata carnii a fost incalzita pentru o fractiune de secunda cu un flux plasmatic Gyrotron, constantandu-se faptul ca, in urma tratamentului, gradul de contaminare bacteriologica a fost diminuat cu mai mult de 300.000 de unitati. Tehnologia de tratare este intr-atat de precisa, incat, procesul de incalzire este atat de rapid si este aplicat unei zone tinta intr-atat de precisa, atat ca intindere, cat si ca adancime, incat culoarea si textura carcasei de carne, in ansamblul ei, nu au fost compromise. Folosirea, ca sursa plasmatica, a microundelor de frecventa foarte inalta a condus la decontaminarea in foarte bune conditii a esantioanelor de carne pe care s-au efectuat toate testele. Noua tehnologie a facut deja valva in Statele Unite, acolo unde, potrivit Centrului Federal pentru Prevenirea Bolilor, agentii patogeni sunt responsabili pentru imbolnavirea a aproximativ 48 de milioane de oameni anual, soldate cu 127.839 de spitalizari si, din pacate, cu 3037 de decese, numai anul trecut. De aceea, inventia celor de la Gyotronic a atras atentia Departamentului Agriculturii al Statelor Unite dar si a unor companii de prima marime, la nivel mondial, interesate de achizitia unor noi tehnologii de procesare, cu atat mai mult cu cat produsul pe care il prezentam in articolul de fata intra in categoria celor low-cost Asa se intampla ca, pe langa monitorizarea atenta din partea autoritatilor americane, firme precum Hormel, Tyson Foods si Smithfield Foods monitorizeaza si ele foarte atent tot ce se intampla cu tehnologia Gyrotron. Beneficiind de subventii pentru cercetare, asigurate de guvernul american, dar si de companiile mai sus amintite, Gyrotron Technology efectueaza testele finale pentru a stabili dovada de concept in tratarea carcaselor in vederea eliminarii agentilor patogeni, fara a provoca daune tesutului si fara a conduce la modificari de culoare sau la apritia oxidarii carnii. Noua solutie de tratare a carnii materie prima se dovedeste cu atat mai valoroasa, cu cat, ea poate fi extinsa pe intreg fluxul de procesare dar, cercetatorii americani sustin, pe buna dreptate, ca este recomandata tratarea initiala, stiindu-se ca majoritatea microorganismelor patogene sunt situate pe suprafata carnii, pe suprafetele de piei si pe carcase, mai ales ca, potrivit studiilor, 52 % din carnea contaminata contine bacterii rezistente la multe clase de antibiotice. Mai mult decat atat, tehnologia tratarii cu plasma a celor de la Gyrotronic vine sa contrazica tratamentul cu raze ultraviolete si impuls de lumina, tratament care nu si-a dovedit eficacitatea. Noi solutii pentru membrane de la Texda Nici in domeniul membranelor lucrurile nu stau in loc. Mai multe exemple, privind inovatia, vin de la grupul german Texda, care propune procesatorilor noi solutii. Una dintre acestea vizeaza asa-numitele carcase sau foi membranare condimentate, in fapt, membrane care trateaza suplimentar produsele prelucrate dupa metode moderne sau carnatii uscati. Mai precis, membranele Texdaspice contin piper negru, amestecuri de piper, paprika, gyos, curry, praz, marar sau ierburi din Provence. Aplicatiile acestor membrane condimentate sunt: carnatii uscati sau semi-uscati, mezelurile pasteurizate, produsele din carne fierte si sarate sau produsele avicole. Prin actiunea condimentelor continute de membrane sunt posibile numeroase avantaje. Astfel, se reduce timpul de procesare, crescand productivitatea, se economisesc etape pe fluxul tehnologic, prin transferul de arome si condimente direct din membrana, asigura un plus de siguranta tocmai prin scurtarea fabricatiei, creste valoarea adaugata a produselor, aspectul estetic al produselor se imbunatateste, creand si posibilitatea maririi gamei sortimentale a procesatorului. Membrane special concepute pentru produsele traditionale O alta inovatie de la Texda are aplicabilitate in domeniul produselor traditionale din carne, prin dezvoltarea unor membrane din intestine si pentru alte preparate, decat cele la care se folosesc in prezent. Alaturat acestora, germanii de la Texda propun si membrane textile, din gama Walsroder K Plus, concepute special pentru preparatele traditionale. Aplicarea acestora se poate efectua atat la rege, cat si la cald, plaja de temeratura tehnologica fiind cuprinsa intre -18° C si +105° C, fapt care le face pretabile pentru o foarte larga gama de preparate din carne sau, special, pentru carnati. Noile membrane Walsroder K Plus sunt rezistente la grasimi, uleiuri si alte substante folosite la productia de carnati sau preparate din carne. Prevazute la interior cu folii polyamidice, membranele sunt concepute special pentru o foarte buna aderenta la produs, inclusiv la cele gelatinoase. In asociere cu polylefina, membranele ofera o bariera de protectie sporita impotriva vaporilor de apa sau a oxigenului, diminuand actiunea gazelor produse prin actiunea condimentelor. Rata de transfer a vaporilor de apa este de 4 g/mm2, masurata la temperatura de + 23 C. Ramforsarea membranelor fibroase Tot germanii de la Texda au pus la punct o tehnologie de ramforsare a membranelor fibroase sau celulozice. Prin aceasta ramforsare, membranele asigura stabilitate si un diametru uniform preparatelor din carne. In functie de preparat, acestea se preteaza produselor usor procesate, produselor tari, sau produselor fierte (easy to peel). Acest tip de membrane asigura o inalta stabilitate mecanica produsului finit, pastrarea dimensiunilor, dar si posibilitatea de a fi perforate. Membranele fibroase si celulozice ramforsate pot fi utilizate la fabricarea salamurilor crud-uscate, a salamurilor crude, a suncii afumate si a suncii fierte si afumate. Membrane Mos Craciun Una dintre inovatiile care tin mai mult de design, este aceea a membranelor destinate exclusiv produselor din carne preparate special pentru perioada Sarbatorilor de Craciun, perioada care, dupa cum se cunoaste, reprezinta un boom al vanzarilor pentru orice procesator. Tocmai de aceea, Texda propune membrane pre-formate care dau cele mai diverse si vesele linii ale produsului: Mos Craciun, brad, ghirlanda, ciorap pentru cadouri etc. Unul dintre avantajele acestor membrane este acela ca pot fi tiparite cu imagini de sezon, crescand astfel atractivitatea produsului si atragand in mod indiscutabil cumparatorii. Detaliind, sa spunem ca membranele Betex RS pentru carnatii uscati dau acestora o forma de ghirlanda. Membrana Spiritul Craciunului este conceputa ca un salut de sarbatori, o idee festiva care poate face din preparat un cadou in sine. Clopotul Craciunului este o alta propunere, iar ghirlanda cu diametru de 43 de milimetri justifica tema de Sarbatori a salamurilor. Talismanul norocos nu este altceva decat o membrana care da produsului din carne forma unui...porc sau, a unei sticle de sampanie Aceasta membrana este pretabila suncii presate sau a produselor fierte si fierte si uscate. Carcasa Multiscop Carcasa Multiscop in forma de unda (shirred) face trecerea de la un produs uzual, un produs exclusivist, atragator, creand un stimulent suplimentar pentru a fi cumparat. Carcasa multiscop poate fi folosita ca membrana pentru carnatii fierti si opariti, dar si pentru produsele uscate si semi-uscate sau uscate. Carcasa din gama Betex da produsului un aspect natural, pretandu-se la mucegaiuri de suprafata. La randul ei, membrana tip Betex RS este deosebit de eficienta pentru produsele afumate si non-afumate, uscate. Gama Carcaselor Multiscop poate avea dimensiuni diferite, pretandu-se la diferite tipuri de cusatura, nefiind necesara inmuierea.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2