(Autor: Ioan Șerbănescu) Cercetătorii sunt tot mai preocupaţi, în ultimii ani, de găsirea unor noi soluţii nutriţionale pentru alimentaţia păsărilor, soluţii care să permită obţinerea de performanţe productive ridicate, cu eforturi financiare cât mai reduse. Este bine ştiut că alimentaţia păsărilor face apel la două tipuri principale de materii prime furajere: cereale şi subproduse industriale vegetale.   Locul în reţetele de nutreţuri În acest segment, porumbul este cea mai importantă materie primă cerealieră, deoarece are un nivel ridicat de substanţe nutritive digestibile şi o valoare energetică ridicată. În comparaţie cu porumbul, orzul prezintă câteva caracteristici (absenţa xantofilelor, conţinutul ridicat în celuloză brută, conţinutul lui în PNA), care limitează proporţia în hrana păsărilor şi în special a puilor de carne. În practica alimentaţiei, orzul se impune a fi introdus în reţetele de nutreţuri combinate destinate puilor de carne, cu deosebire în perioada de trecere de la recoltarea orzului la cea a porumbului. Atunci rezervele de cereale sunt relativ limitate.   Aşadar, în comparaţie cu porumbul, orzul prezintă câteva caracteristici care atrag după sine limitarea proporţiei sale în structura hranei păsărilor de carne. Conţinutul mai ridicat în celuloză, aflată la nivelul învelişului, conferă bobului o consistenţă tare şi conţinutul în poliglucide neamidonoase (PNA). Valoarea de utilizare a orzului este afectată de conţinutul în beta-glucani, care pot varia de la 2% până la 8%, în funcţie de soi, condiţiile de vegetaţie, stadiul de coacere la recoltare şi condiţiile de păstrare. Sub raport chimic, orzul este mai bogat în proteină, dar mai sărac în grăsime şi extractive neazotate, în comparaţie cu porumbul.   Digerarea mai slabă a orzului se reflectă în valoarea energiei metabolizabile, valoare stabilită în jurul a 2.600 kcal/kg, în comparaţie cu aproximativ 3.300 kcal/kg la porumb. Pe lângă nivelul scăzut, proteina cerealelor are şi o valoare biologică scăzută, astfel că pentru alimentaţia păsărilor este absolut necesară adăugarea, în reţetele de nutreţuri combinate, a unor ingrediente cu valoare biologică ridicată. Şroturile de soia corespund cel mai bine sub acest aspect, având un conţinut ridicat de proteină şi, în acelaşi timp, un echilibru în aminoacizi esenţiali, apropiat cerinţelor păsărilor.   Deşi considerată o materie primă furajeră strategică, în multe ţări din Europa şi Asia, şroturile de soia reprezintă o materie primă de import, fapt ce impune găsirea de surse proteice vegetale alternative; fenomenul este valabil şi pentru ţara noastră, care îşi acoperă numai 30% din necesar, folosind producţia indigenă. Pentru diminuarea importului de şroturi de soia, care solicită un efort valutar însemnat, se impune cercetarea posibilităţilor de substituire parţială a acestora în hrana puilor de carne. În acest caz, specialiştii se îndreaptă spre surse proteice autohtone, respectiv şroturile de floarea-soarelui. Astfel, concomitent cu reducerea consumului de şroturi de soia se asigură valorificarea eficientă a resurselor furajere indigene.   Tehnologia de extragere a uleiului determină şi conţinutul în celuloză al produsului rezultat, care poate fi de 13% în cazul decorticării totale a seminţelor, 20% în cazul decorticării parţiale şi chiar 24%, când nu se produce decorticarea seminţelor. Conţinutul ridicat în celuloză al şrotului de floarea soarelui limitează utilizarea acestuia în nutreţurile combinate. Proteina din şrotul de floarea soarelui are un conţinut mai scăzut de lizină, faţă de şrotul de soia, dar un conţinut mare de aminoacizi cu sulf. Utilizarea şrotului de floarea soarelui în proporţii ridicate, în hrana puilor de carne, influenţează negativ atât sporul de greutate şi gradul de valorificare a hranei, cât şi calitatea carcasei.   Păsările, la primire Organizarea ştiinţifică a creşterii puilor de carne reclamă alcătuirea structurilor de nutreţuri combinate, pe baza cunoaşterii necesarului şi a conţinutului materiilor prime în energie, proteine şi aminoacizi, a relaţiilor de echilibru nutritiv, cum sunt: relaţia fundamentală energie/proteină, relaţiile dintre aminoacizi şi vitamine, interdependenţa dintre anumiţi aminoacizi, acţiunea de sinergism şi antagonism stabilită între diferiţi nutrienţi etc.   Din punct de vedere structural, carnea de pasăre se caracterizează printr-o poporţie însemnată a ţesutului muscular (75-85%) şi printr-o proporţie redusă a ţesutului conjunctiv (15-25%); printr-o fineţe deosebită a fibrelor musculare. Sub aspect biochimic, carnea de pasăre prezintă un conţinut ridicat de proteine (16-23%) cu o mare valoare biologică (19-20%); un conţinut relativ scăzut de grăsimi, dar ridicat în vitamine hidrosolubile (complexul B) şi liposolubile (A, D, E, K). Şi sub aspect organoleptic, carnea de pasăre se evidenţiază printr-o culoare, un gust, o suculenţă şi o savoare deosebită.   Orzul, prin conţinutul ridicat în substanţe nutritive ce aparţin poliglucidelor neamidonoase, cum sunt pentozanii (arabanii şi xilanii), dar mai ales betaglucanii, conduce la performanţe bioproductive inferioare în creşterea puilor de carne. Introducerea acestuia în proporţie de 25-40% în structura nutreţurilor combinate îndreaptă, faţă de structurile cu porumb, singura cereală, spre: greutate corporală mai mică, sporul mediu zilnic mai mic, consumul specific mai mare şi costul furajelor pentru un kg spor de greutate mai mare. Greutatea principalelor porţiuni tranşate din carcasă şi proporţia acestora, raportată la greutatea netă a carcasei refrigerate, este dependentă, în principal, de greutatea vie a puilor la sacrificare şi, numai în mică măsură, de structura hranei administrate, respectiv de prezenţa şi nivelul de încorporare a orzului.   Greutăţile corporale mai mari la sacrificare determină o greutate mai mare a principalelor porţiuni tranşate şi, în special, a celor cu calitate superioară (piept şi pulpe). Substituirea parţială, din hrană, a porumbului cu orz, nu modifică semnificativ ponderea porţiunilor tranşate din carcasă, excepţie făcând grăsimea intraabdominală, a cărei pondere în structura carcasei va creşte progresiv proporţional cu procentul de orz din hrană.   Substituirea parţială a porumbului cu orz din hrana puilor broiler are o influenţă negativă asupra structurii tisulare a pieselor tranşate din carcasă, cu valoare comercială ridicată (piept şi pulpe), scăzând ponderea cărnii (carne şi piele) în favoarea oaselor. Totodată, introducerea orzului în hrana puilor de carne, în detrimentul porumbului, conduce la scăderea semnificativă a proporţiei de grăsime din carne, aceasta acumulându-se cu precădere sub formă de depozite subcutanat şi intraabdominal, urmare a neconconcordanţei dintre dosponibilitatea energiei din hrană şi a celorlalte elemente nutritive necesare proceselor de sinteză proteică.   Greutatea pricipalelor elemente din carcasă, proporţia acestora raportată la greutatea netă a carcasei refrigerate este dependentă, în mare măsură, de masa vie a puilor la sacrificare, dar şi de structura hranei, respectiv prezenţa, nivelul şi modul de asociere a şroturilor de floarea-soarelui cu alte nutreţuri proteice (făină de peşte).