110

Incendiu la Prodlacta

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Acum câteva zile, centrala de tratare a aerului de la societatea braşoveană Prodlacta a luat foc sâmbătă dimineaţa. Aproximativ 20 de persoane se aflau în incintă în momentul izbucnirii incendiului şi au fost evacuate în foarte scurt timp.   Din fericire, nu s-au înregistrat victime, doar două dintre persoanele care se aflau în încăpere în timpul cât a ars tubulatura  - una de 27 şi alta de 60 de ani - fiind intoxicate cu fum, însă şi acestea au refuzat internarea în spital. Toţi ceilalţi au primit îngrijiri la faţa locului şi nu a fost necesar să fie transportaţi la spital.   Trei autospeciale dotate cu apă şi spumă au intervenit, precum şi un echipaj SMURD. Potrivit informaţiilor furnizate de putătorul de cuvânt al ISU Braşov, căpitanul Ciprian Sfreja, incendiul a izbucnit la sistemul de ventilaţie al fabricii şi s-a manifestat prin degajare puternică de fum. Din primele cercetări, se pare că incendiul a fost provocat de un scurtcircuit, informează cotidianul local Bună ziua Brașov.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2