Tehnologii

179

În UE, alimentele falsificate au cea mai mare pondere din totalul mărfurilor!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Și săptămâna care a trecut, agenda discuțiilor din Comisia Europeană pentru Agricultură, precum și cea pentru Comerț, a fost cât se poate de plină, de negocierile purtate acolo depinzând și realitățile agro-industriei românești. Dar, iată care sunt ultimele vești de la Bruxelles.Fake Food   Falsificarea produselor alimentare a cea mai mare pondere din totalul mărfurilor din Europa, în anul trecut, potrivit cifrelor publicate de către Comisie, în ”Report on the EU customs enforcement of intellectual property rights-2017”, publicat ieri.   În 2017, autoritățile vamale ale UE au confiscat peste 31 de milioane de mărfuri false, cu o valoare stradală de 580 de milioane de euro, iar alimentele reprezentau aproape un sfert (24%), dintre acestea. Jucăriile și țigările s-au plasat pe locul doi și, respectiv, trei.   Deși a existat o scădere a numărului de produse confiscate, începând din 2016 a existat o creștere a bunurilor potențial periculoase destinate utilizării zilnice, cum ar fi produsele medicale, medicamentele, jucăriile și bunurile electrice.   Piața europeană a falsurilor   Conform raportului, Germania ocupă primul loc, în privința cazurilor de falsificări de produse (32 %), fiind urmată de Belgia, cu 24 % din cazuri.   Lituania are cele mai multe produse falsificate: 19,8 %, iar România ocupă locul 4, cu 9 % falsuri, din totalul mărfurilor existente pe piață. Oricum, față de anul 2017, în România s-au constatat cu 17 % mai puține prezențe de falsuri pe piață.   Cât privește mărfurile falsificate, surprinde neplăcut prezența în listă a materialelor de ambalare (!!!) și a produselor de băcănie. Dintre acestea, în 2017, Comisia a contabilizat numai puțin de 7.519.574 de unități de produse de băcănie falsificate. În cazul alcoolicelor s-au constatat 415.670 de cazuri, iar în rândul celorlalte băuturi, 90.572 de cazuri.   Dacă vorbim despre originea falsurilor, să spunem că, în cazul produselor de mărfuri alimentare generale țările de origine au fost: China-79,8 %, Hong Kong-8, 19 %, Siria-7,02 % (premix-uri pentru dulciuri și cofetărie).   Pentru spirtoase, țările de origine a falsurilor sunt: Moldova-90,4 %, Ucraina-6,29 %, Altele-diferența. Cât pentru celelalte băuturi, Statele Unite sunt nominalizate ca țară de proveniență 100 % a falsurilor!!!   Cetățenii UE vor ”Mânca ORIGINAL”   Tocmai pentru a lupta și pe plan intern, în cadrul UE, împotriva Fake Food, Comisia a declarat că va înregistra o inițiativă europeană a cetățenilor numită "Mănâncă ORIGINAL! Demascați-vă alimentele ", care are drept scop obligativitatea etichetării țării de origine (COOL), pentru toate produsele alimentare. Conform textului, acest lucru va preveni frauda, ​​va proteja sănătatea publică și va garanta dreptul consumatorilor la informație.   Inițiativa va fi înregistrată oficial la 2 octombrie și, prin urmare, textul integral nu este încă disponibil. (Vom raporta detaliile după ce au fost publicate). Dacă primește un milion de semnături până în octombrie 2019, Comisia va avea trei luni să reacționeze. Inițiativa cetățenilor europeni a fost inclusă în cadrul Tratatului de la Lisabona în 2012, pentru a oferi cetățenilor "un instrument de stabilire a ordinii de zi".   În 2017, peste un milion de europeni au folosit platforma pentru a solicita Comisiei Europene să interzică glifosatul și să se asigure că toate studiile finanțate de industrie sunt utilizate pentru susținerea deciziilor de reglementare privind pesticidele, și că acestea sunt publicate.   Alte teme discutate la Bruxelles:CETA, în linie dreaptă   Vinerea trecută a fost prima aniversare a Acordului economic și comercial global (CETA) dintre UE și Canada. Acordul comercial elimină practic toate taxele vamale dintre cele două zone comerciale și a creat un climat de afaceri mai favorabil pentru exportatori, oferind certitudine juridică pentru comerț.   Potrivit Comisiei, este încă prea devreme să se tragă concluzii ferme despre impactul tratatului, dar se spune că există "tendințe pozitive". Cifrele din octombrie 2017, până în iunie 2018, sugerează că exporturile totale ale producătorilor din UE în Canada au crescut cu peste 7%, față de anul precedent, în timp ce produsele agroalimentare au crescut și ele.   Poveștile europene de succes includ consorțiul de producători alimentari italieni, care și-a mărit vânzările în Canada cu 35% și bomboanele europene, ale căror exporturi au crescut cu 34%. Compania belgiană de ciocolată Smet Chocolaterie a deschis primul magazin din Ontario, pentru a face față cererii suplimentare.   CETA a intrat provizoriu în vigoare începând cu luna septembrie a anului trecut, dar va intra în vigoare pe deplin și definitiv, atunci când toate statele membre ale UE l-au ratificat.   Mai multă soia ieftină din SUA   UE a dublat cantitatea de soia pe care o cumpără din SUA în ultimul an, potrivit cifrelor publicate săptămâna trecută de către Comisie. În prezent, furnizările din SUA reprezintă 52% din importurile de soia ale UE, comparativ cu 25%, față de aceeași perioadă a anului trecut. Importul este în creștere: primele cinci săptămâni ale anului de comercializare au înregistrat o creștere de 280%, față de anul precedent.   Războiul comercial al lui Trump, împotriva Chinei se află în spatele creșterii bruște. În timp ce producătorii chinezi nu mai cumpără soia americană, surplusul generat a cauzat scăderea prețului soiei din SUA. Dacă acest lucru este o sursă de suferință pentru producătorii de soia din SUA, prețurile scăzute reprezintă o opțiune atractivă în ochii cumpărătorilor europeni.   Comisarul pentru agricultură, Phil Hogan, a declarat că a salutat cifrele: "Acestea arată că respectăm angajamentul președinților Juncker și Trump de a spori comerțul, în special în ceea ce privește boabele de soia. Acest lucru reflectă, atât relația noastră comercială de lungă durată, cât și potențialul de a obține mult mai mult, colaborând pentru a construi această relație ".   În prezent, UE importă în jur de 14 milioane de tone de soia în fiecare an, care sunt utilizate în cea mai mare parte ca hrană pentru animale și pentru a produce alternative la lapte. Brazilia este în prezent al doilea furnizor principal al UE, reprezentând 40% din importuri, urmate de Canada (2,3%), Paraguay (2,3%) și Uruguay (1,7%). (Corespondență de la Bruxelles-Nora Marin, 2 octombrie 2018)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2