”Protejarea interesului național în condițiile globalizării sectoarelor de carne și lapte”, acesta este titlul ediției din 2019 a Expo-Conferinței Internaționale Meat.Milk. Recunosc, tema este incitantă și pe marginea ei se poate discuta mult și bine, nu doar într-o ediție de conferință, mai ales că ea cuprinde și o capcană. Aparent, titlul îndeamnă la izolare, pentru că ideea de interes național nu poate fi pusă în corelare, ci doar în competiție, cu cea de globalizare.   Dar nu este așa. Nimeni, niciodată, în nicio parte a lumii și în nicio perioadă istorică nu a putut rezista în izolare. Nici măcar dictaturile cele mai feroce nu au dăinuit autarhic, mai devreme sau mai târziu fiind înlăturate, dacă nu de forțele externe, de propriile popoare. Cu atât mai mult, o afacere nu poate fi protejată în condiții izolaționiste. Nici măcar măsurile de protecție, pe plan național, nu pot ține o afacere viabilă, din punct de vedere economic, la nesfârșit, pentru că protecționismul exclude competiția.   Beneficiind de măsuri protecționiste, o industrie, un sector, o economie, se plafonează, devin neperformante. Amintiți-vă de ce era înainte de 1990 în România. Nostalgicii vor spune că produceam de toate, dar ce produceam era total necompetitiv pe plan extern. Da, desfacerea era asigurată de sistemul centralizat de stat, dar plafonarea producției din punct de vedere calitativ, în abesența concurenței, înseamnă un regres care se cere compensat prin alte măsuri de sprijin care, la rândul lor determină slăbirea generală a unei economii.   Dar, cum poți face o protecție a interesului național într-o economie deschisă, globalizată? Simplu: prin liberalizarea totală a mecanismelor economice, prin diminuarea taxelor și impozitelor, prin crearea de facilități fiscale în concordanță cu legislația Uniunii Europene, prin crearea unui mediu de afaceri care să favorizeze achiziționarea de noi tehnologii, inovarea de produs, eficientizarea muncii, creșterea productivității, scăderea costurilor de producție, toate acestea punând pe picior de egalitate de șanse, măcar ca mecanism de piață, a companiilor din România, cu cele din alte zone economice dezvoltate. În rest, nu ar mai depinde decât de talentul managerial al proprietarilor acestor afaceri. Izolarea, naționalismul, ignorarea realităților economiei de piață, impunerea suveranității în actul de decizie în necorelare cu lumea și regulile ei vor duce, mai devreme sau mai târziu, la eșec.   Sărăcia pândește pe buza gropii în care ține morțiș să ne tragă din nou, după 30 de ani de iluzie a libertății.