107

În 2015, Tetra Pak a înregistrat rezultate foarte bune

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Veniturile Tetra Pak® au atins o valoare de 11,9 miliarde de euro în 2015, cu o creștere de 7,5% față de anul anterior, în ciuda provocărilor macroeconomice globale. Această creştere a fost determinată de diferenţele de curs valutar în proporţie de 6,3%, însă compania a raportat rezultate semnificative pe portofoliul de Servicii Tehnice și Soluții de Procesare și o creștere moderată pe portfoliul de Soluţii de Ambalare.   Președintele și CEO-ul Tetra Pak, Dennis Jönsson, a declarat: „În ciuda ritmului de creştere încetinit din cele două pieţe principale pentru compania noastră – China și Brazilia – și a scăderilor în vânzări din celelalte ţări, generate de evenimente politice şi economice, în 2015 am continuat să creştem pe segmentele Soluţii de Procesare şi Soluţii de Ambalare. Este o realizare de care suntem mândri, fiind rezultatul strategiei noastre solide, al nivelului de implicare al angajaţilor noștri și al susţinerii din partea clienților noștri.” Soluții de Ambalare   Veniturile pe portfoliul de Soluții de Ambalare au atins în 2015 un total de 10,1 miliarde de euro, mai mari cu 6,4% față de anul anterior, cu o evoluţie pozitivă semnificativă în sfera Serviciilor Tehnice. În volum, vânzările de material de ambalare au înregistrat o ușoară creștere, cu 184 de miliarde de ambalaje vândute în 2015, față de 180 miliarde în 2014, în ciuda mediului economic global mai dificil.   Prin introducerea de ambalaje cu forme inovatoare, de materiale noi și cu un plus de funcţionalitate, Tetra Pak a putut răspunde nevoilor clienţilor săi pentru produse şi servicii care să îi ajute să obţină performanţă şi să se diferenţieze pe piaţă. Soluții de ProcesareÎn ceea ce priveşte portofoliul de Soluții de Procesare, Tetra Pak a înregistrat venituri de 1,7 miliarde de euro în 2015, cel mai ridicat nivel din istoria companiei. Toate cele cinci pieţe globale în care compania operează au contribuit la performanţa totală, cu o creștere notabilă de două cifre în China, Orientul Mijlociu și Africa. Vânzările de Servicii Tehnice pentru Procesare au crescut semnificativ, cu 17% față de anul anterior.   Rezultatele Tetra Pak în ceea ce priveşte Soluţiile de Procesare se datorează și achiziției companiei poloneze Obram S.A., un furnizor de soluții tehnologice și echipamente în domeniul brânzeturilor, lider de piață în Polonia, Rusia, Belarus și în numeroase alte state ale Europei de Est. Ca urmare a acestei achiziţii, Tetra Pak şi-a extins expertiza pe aceste zone de servicii, generând un număr important de comenzi pe parcursul anului 2015.   Servicii Tehnice   Veniturile generate de portfoliul de Servicii Tehnice, care combină diviziile de Soluţii de Ambalare și Soluții de Procesare, au atins cifra de 1,2 miliarde de euro în 2015, cu o creştere semnificativă pe noile subcategorii de servicii. Acestea includ produse pentru îmbunătăţirea liniei de producție, consumabile, precum lubrifianții și adezivii utilizați în producție, și servicii de expertiză pentru creşterea performanței operaționale a clienţilor, fie prin reducerea costurilor, fie prin sporirea capacităţii operaţionale. Tetra Pak estimează că această creștere se va amplifica pe măsură ce oferta companiei pe acest segment de servicii se extinde. În prezent, Serviciile Tehnice generează peste 10% din veniturile totale ale Tetra Pak. Inovație   În 2015, Tetra Pak a lansat o serie de produse inovatoare, precum: Primul ambalaj complet regenerabil din lume, Tetra Rex Bio pe bază de plante; Platforma de producţie Tetra Pak E3, care, pentru prima dată în domeniu, utilizează fascicule de electroni la sterilizarea materialelor de ambalare; Linia de extrudare a înghețatei cu cea mai mare capacitate din lume; Tehnologia de procesare OneStep pentru producerea de lactate din lapte praf, anterior disponibilă doar pentru producţii din lapte crud   Ca toate inovațiile Tetra Pak, aceste produse și tehnologii sprijină producătorii de produse alimentare, fie prin suportul oferit acestora în generarea de volume noi, fie ajutându-i în diferențierea faţă de competitori, în îmbunătățirea profilului de mediu sau în reducerea costurilor operaționale.   Din 2015, compania are o abordare nouă la nivel global în ceea ce priveşte susţinerea oferită clienţilor săi: prin programul de Servicii de Marketing, Tetra Pak lucrează alături de clienţi în generarea de idei şi produse noi pentru consumatori, utilizând un portofoliu vast de soluții de procesare, ambalare și servicii dedicate.   Privind spre viitor   Analizând perspectivele pentru 2016 și anii următori, Jönsson afirmă: „Acest an marchează jumătatea perioadei de implementare a Strategiei noastre pentru 2020. Încă de la începutul aplicării acestui program strategic, în urmă cu cinci ani, am devenit din ce în ce mai eficienți operațional, cu un portofoliu de produse mai puternic și mai extins și cu un accent mai mare pe valoarea adusă clienților. Privind spre viitor, putem continua să ne dezvoltăm activitatea  punând accent pe eficiență, inovaţie în produse şi servicii, și suport permanent pentru clienţii noştri.”   DESPRE TETRA PAK   Tetra Pak este lider mondial în soluţii de procesare, ambalare şi distribuire a produselor alimentare lichide. Lucrând îndeaproape cu clienţii şi furnizorii noştri, oferim produse sigure, inovatoare şi în armonie cu protecţia mediului înconjurător, care satisfac în fiecare zi cerinţele consumatorilor din peste 170 de ţări. Având aproximativ 23.000 de angajaţi în peste 80 de ţări, noi credem în asumarea cu responsabilitate a poziţiei de lider în industria de profil, pentru crearea unei creşteri profitabile în armonie cu protecţia mediului înconjurător şi cu o bună conduită socială. Motto-ul nostru, „PROTEJEAZĂ CE E BUN™", reflectă viziunea noastră de a oferi alimente sănătoase şi disponibile oriunde. Mai multe informaţii despre Tetra Pak sunt disponibile pe www.tetrapak.ro.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2