Stiri

150

În 2015, piața conservelor de carne și pateu a scăzut cu 9,4 %

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Evaluată de principalii jucători la 85-100 de milioane de euro, piața de conserve de carne și pateu a cunoscut o scădere a vânzărilor anul trecut. Potrivit datelor firmei de cercetare RetailZoom, care monitorizează rețelele internaționale de retail, vânzările de pate – cel mai important segment din categorie – au scăzut cu 9,4% în valoare și 4,8% în volum față de anul 2014, în vreme ce vânzările de carne la conservă s-au redus cu 5,2% în valoare, dar au crescut cu 2,1% în volum. Pe de altă parte, mâncarea gata pregătită la conservă (cu conținut de carne) a crescut cu 13,1% în valoare și 25,9% în volum în 2015.   Principalul motiv al scăderii pieței a fost determinat de scăderea TVA-ului la alimente începând cu 1 iunie 2015, valoarea vânzărilor fiind monitorizată de RetailZoom în funcție de prețurile la raft (cu TVA) ale produselor. „Scăderea TVA-ului la produsele alimentare a determinat o parte din consumatori să aleagă articole cu o calitate superioară, care au devenit mai accesibile odată cu scăderea prețului”, declară Andreea Mihai, Directorul de Marketing al Carrefour România.   În același timp, o scădere în retailul modern, canal care continuă să crească în România, arată că toată piața a avut o scădere și mai mare. „Piața a înregistrat creșteri doar pentru categoria de mâncare gata pregătită, în timp ce categoriile pateu și carne s-au situat sub nivelul anului anterior, cu toate că retailul modern a continuat extinderea prin deschideri noi de magazine”, afirmă Monica Spiru, Directorul de Marketing al Hamé România, producător care deține brandurile Hamé, Antrefrig și Cara.   Tendința este confirmată și de liderul pieței, Scandia Food, care, citând datele firmei de cercetare Nielsen România, vorbește de o scădere a vânzărilor de conserve de carne și pateu de 11% anul trecut la nivel național, informeaza Progresiv.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2