Stiri

114

Îmbunătățirile funciare trebuie să treacă la MADR

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Agerpres) Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Îmbunătăţiri Funciare - 'ISPIF' Bucureşti are datorii foarte mari la bugetul de stat, iar soluţia pentru reorganizarea acestuia constă în ştergerea datoriilor şi trecerea în subordinea Ministerului Agriculturii, a declarat, sâmbătă, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin. 'Acolo este o situaţie incertă. Acest institut nu este în subordinea Ministerului Agriculturii. (...) Eu am încercat anul trecut, la nivelul Parlamentului, să îl aduc în subordinea Ministerului, nu s-a reuşit la momentul acela. Acum au foarte multe datorii la bugetul de stat. Cred că soluţia, în procesul de reorganizare, este să îi ştergem datoriile, să îl aducem în subordinea Ministerului Agriculturii pentru că aici avem să le dăm de lucru. Cred că şi anul trecut singurele contracte pe care le-au putut lua au fost de la minister', a explicat Daniel Constantin, la Bucharest Forum 2014, eveniment organizat de Institutul Aspen România. În opinia sa, Institutul poate trece la Agricultură imediat după alegeri, printr-o Ordonanţă de Urgenţă, după finalizarea cu succes a discuţiilor cu Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS). 'Nu numai acest institut se va reorganiza, ci toate institutele de cercetare care sunt în subordinea ASAS în bună colaborare cu cei care conduc astăzi ASAS', a subliniat şeful MADR. El a precizat că îşi doreşte ca, printr-o reorganizare a cercetării în perioada imediat următoare, acest institut să vină în subordinea Ministerului pentru se investeşte foarte mult în irigaţii. 'Avem nevoie de proiectare, avem nevoie de proiectele care sunt acolo, la institut, destul de vechi, dar care pot fi reînnoite pentru că sunt foarte bune. Acolo s-a proiectat celebrul canal Siret - Bărăgan şi multe alte proiecte importante', a mai spus ministrul Agriculturii. Cu o experienţă în domeniu de peste 60 de ani - a fost înfiinţat în anul 1952 - INCDIF 'ISPIF' Bucureşti este specializat în elaborarea de studii şi proiecte, precum şi în acordarea de asistenţă tehnică pentru toate genurile de lucrări de îmbunătăţiri  funciare: irigaţii, desecări-drenaje, combaterea eroziunii solului, amenajări piscicole, protecţia mediului, dezvoltare rurală, informatică aplicată. Institutul funcţionează în coordonarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice 'Gheorghe Ionescu-Siseşti'.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2