Stiri

143

Ile Van: Tăiați de urgență TVA la carne!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Agerpres) Menţinerea TVA la 24% la carnea de pasăre va aduce pierderi directe la bugetul de stat de 61,3 milioane de euro, ca urmare a evaziunii pe TVA în proporţie de 40%, a declarat președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR), Ilie Van, la lansarea campaniei de promovare a reducerii TVA la carne. "Această teamă potrivit căreia dacă vom reduce TVA vom reduce şi banii la buget nu se justifică, pentru că menţinerea TVA la 24% la carnea de pasăre va aduce pierderi directe la bugetul de stat de 61,3 milioane de euro anual. Dacă reducem TVA de la 24% la 9% avem şansa să creştem consumul şi volumul vânzărilor la nivelul istoric din 2009, dar şi să eliminăm evaziunea fiscală, prima dată în trepte şi pe urmă în totalitate. În felul acesta se reduc pierderile de venit bugetar, de la 61,3 milioane de euro la 23 de milioane de euro. Practic, prin creşterea bazei de impozitare ne aşteptăm la scăderea pierderilor de venit la buget. Noi spunem că suma de 23 de milioane de euro, ca urmare a reducerii TVA de la 24% la 9% va fi recuperată indirect prin volumul impozitului pe profit, creşterea investiţiilor şi deci prin creşterea PIB", a explicat Ilie Van. Acesta a precizat că toate neregulile din piaţa avicolă din România au condus la depășirea procentului de suportabilitate şi se vor răsfrânge asupra crescătorilor de animale şi a consumatorilor. "Toate aceste nereguli din piaţă, evaziune, piaţă neagră, care au depăşit procentul de suportabilitate, nu fac decât să se rostogolească asupra crescătorilor de animale. Primul care pierde este consumatorul şi al doilea crescătorul de animale. Şi nu ar fi exclus să nu mai avem animale, să nu mai putem aproviziona industria şi să mâncăm carne din import", a adăugat Van. Potrivit datelor prezentate de preşedintele UCPR, performanţele de producţie la creşterea păsărilor pentru carne s-au îmbunătăţit continuu în perioada 2005-2013, iar anul trecut s-au obţinut "recorduri de neimaginat" cu ani în urmă în sectorul avicol.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2