Stiri

162

Ieri, a avut loc Adunarea Generală a A.R.C.

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Ieri, la București, a avut loc Adunarea Generală a A.R.C., eveniment la care, pe lângă unii dintre membri asociației, au participat și domnul Daniel Constantin-Ministru al Agriculturii, Eugen Teodorovici-Ministrul de Finanțe, precum și reprezentanți ai AMRCR (Florin Căpățână-Vicepreședinte și Delia Nica-Director Executiv). Lucrările au fost conduse de domnul Radu Timiș-Președinte ARC și de domnul Vladimir Mănăstireanu-Director executiv.

  În cursul discuțiilor, atât Radu Timiș, Vladimir Mănăstireanu, dar și Ilie Van (Președinte UCPR) și Stanca Tudor (Director executiv APCPR), au evidențiat oportunitatea creșterii afacerilor din domeniu, în condițiile în care, de la 1 iunie, TVA la carne și produse din carne va fi de doar 9 %. Totodată, domnul Timiș a subliniat faptul că, doar acțiunile ANAF-ului au determinat o creștere a încasărilor la buget, exprimându-și convingerea că și evaziunea se va diminua, după data de 1 iunie. Totodată, toți cei prezenți au declarat că ponderea produselor românești din carne, de pe rafturile marilor magazine trebuie să crească, în condițiile în care, în ultima perioadă, s-a înregistrat o creștere a importurilor.   Luând cuvântul, domnul Daniel Constantin a amintit că, în ultimă instanță, și fermierii se vor putea bucura de diminuarea cotei de TVA pentru hrana animalelor, fapt care va contribui la dinamizarea afacerilor din sectorul românesc al cărnii. Referindu-se la ultimele evenimente din piață, legate de unele majorări de prețuri la care au procedat unii retailiști, Radu Timiș a informat asistența că ”Asociaţia Română a Cărnii (ARC) vrea să încheie un pact naţional cu Guvernul, media şi consumatorii. Astfel, reducerea TVA la 9% trebuie să se regăsească imediat în preţul produselor la raft”.   Acesta a adăugat că, ”în cazul în care preţul produselor alimentare nu va scădea la raft cu cel puţin 12,2% după data de 1 iunie, când se va aplica TVA de 9%, reprezentanţii industriei cărnii sunt decişi să nu mai furnizeze marfă retailerilor, iar acest lucru ar trebui aplicat de toată industria alimentară din România. Vrem să realizăm un pact naţional alături de Guvern, media şi consumatori, astfel încât reducerea TVA la 9% să se regăsească în preţuri. Vom monitoriza imediat, la sfârşitul lunii iunie, să vedem care a fost impactul reducerii TVA. De asemenea, am făcut o propunere la Ministerul Finanţelor Publice ca la raft să se vadă preţul vechi şi preţul nou. (...) Dacă preţurile nu vor scădea la raft cu cel puţin 12,2% după data de 1 iunie, suntem decişi să nu mai livrăm marfă retailerilor".   Subliniem faptul că Asociația Română a Cărnii este Prtener al EXPO-Conferinței Meat & Milk 2015, care se va desfășura în zilele de 3 și 4 iunie la Hotel Alpin din Poiana Brașov, foarte multe dintre companiile mebre ale organizației anunțându-și prezența la unul dintre cele mai importante evenimente de profil din Estul Uniunii Euroopene.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2