Tehnologii

178

Hochland România și-a schimbat Directorul General!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Începând cu 1 ianuarie 2017, Erik Hageleit este noul director general al Hochland România, înlocuindu-l astfel în funcție pe Sorin Brînzan, directorul de vânzări al companiei, care a avut un mandat intermar în fruntea companiei de la plecarea lui Sorin Timuș în vara anului trecut. Înainte de a prelua conducerea Hochland, executivul a gestionat la nivel global businessul producătorului de cosmetice premium Maria Galland.   Potrivit profilului săi de Linkedin, Hageleit s-a alăturat companiei Beiersdorf în 1999, deținând poziții precum Key Account Manager, Marketing Head Personal care Division și Senior Product Manager Personal Care, în Germania și Franța. De asemenea, pe lista companiilor la care a lucrat se mai numără și L’Oréal.   Hochland este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piaţa brânzeturilor, fiind prezent în România de 20 de ani. Filiala locală a fost deschisă în 1998, iar producătorul deţine două fabricii proprii, la Sighişoara şi Sovata. Potrivit Ministerului de Finanțe, în 2015   Hochland România a înregistrat o cifră de afaceri de circa 216 milioane de lei, ușor în scădere față de anul anterior când vânzările fuseseră de 217,6 milioane lei. La nivel de profit însă, compania a văzut o majorare semnificativă în 2015 versus de 2014, acesta crescând de la 12,8 milioane de lei la 19,6 milioane de lei.   Compania Hochland este un business de familie care a luat naștere în 1927, iar în prezent este unul dintre cei mai mari producători de brânză din Europa, cu 11 fabrici, în 6 țări, informează Progresiv.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2