189
(Comunicat) În Şedinţă de Guvern, s-au aprobat plăți pentru ajutoare în agricultură în valoare de circa 1,8 miliarde euro. Este vorba de plățile directe în sectorul vegetal care se acordă pentru anul de cerere 2017, plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic și schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine care se acordă pentru anul de cerere. 2017. Plățile directe în sectorul vegetal sunt următoarele: -schemă de plată unică pe suprafață, în cuantum minim de 97,2452 euro/ha;-plată redistributivă – 5 euro/ha pentru primul interval - 1-5 ha inclusiv și 48,3251 euro/ha pentru al doilea interval: peste 5 și până la 30 ha inclusiv;-plată pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, denumită și plată pentru înverzire – 57,1745 euro/ha;-plată pentru tinerii fermieri – 24,3113 euro/ha. Suma totală necesară aplicării schemelor de plăți directe în sectorul vegetal este de 1,574 miliarde euro, din care 919,14 milioane euro pentru schema de plată unică pe suprafață, 97,07 milioane euro pentru plata redistributivă, 540,4 milioane euro pentru plata pentru înverzire și 18,01 milioane euro pentru tinerii fermieri. De asemenea, guvernul a aprobat plafoanele alocate ajutoarelor naționale tranzitorii în sectorul zootehnic și a stabilit cuantumul acestora pentru anul de plată 2017, astfel: -24,08 milioane euro pentru schema decuplată de producție, specia bovine, în sectorul lapte;-101,2 milioane euro pentru sectorul carne, specia bovine;-50,78 milioane euro pentru speciile ovine/caprine. Cuantumul acestor ajutoare se calculează prin raportarea sumelor prevăzute la cantitățile de lapte livrate și/sau vîndute direct eligibile, respectiv la efectivele de bovine sau femele ovine/caprine eligibile. Totodată, Executivul a aprobat plafonul de 48,5 milioane euro, aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine care se acordă pentru anul de cerere 2017. Cuantumul pentru această schemă se calculează prin raportarea plafonului la efectivul de animale eligibile. Începând cu data de 16 octombrie 2017, Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură poate acorda plăți în avans în cadrul tuturor schemelor de plăți, iar începând cu data de 1 decembrie 2017 va efectua plățile corespunzătoare diferenței între cuantumul calculat și acordat în avans și plafonul financiar ar fiecărei scheme, în condițiile îndeplinirii de către beneficiari a tuturor criteriilor de eligibilitate. Plățile se acordă în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în anii 2017 și 2018. Plățile se fac în lei, utilizând ultimul curs de schimb valutar stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2017.