Stiri

119

Germania a stabilit plata minimă pentru măcelari

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Cei circa 80.000 salariaţi din abatoarele germane vor primi de la 1 iulie un salariu minim de 7,75 euro/oră, conform unui acord-surpriză încheiat între patronatul şi sindicatul din acest sector, acuzat cu regularitate de ‘dumping social’, scrie sâmbătă cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung, preluat de AFP. Salariul minim va creşte apoi în trei etape, urmând să ajungă la 8,75 euro/oră până în decembrie 2016, potrivit ziarului. Un purtător de cuvânt al sindicatului pe ramură NGG a spus totuşi că ‘nu s-a semnat încă nimic’ şi a anunţat o conferinţă de presă ce va avea loc probabil marţi, la Berlin. Federaţia patronală BDA s-a arătat în schimb mulţumită de acord. ‘Salutăm în mod expres acordul salarial’, a spus unul din conducătorii săi, Reinhard Gohner. Abatoarele germane sunt acuzate frecvent că profită din plin de libera circulaţie a muncitorilor europeni, care nu dispuneau până acum de salariu minim legal generalizat. De multe ori au fost făcute publice abuzuri, îndeosebi în ceea ce priveşte folosirea muncitorilor români, plătiţi cu câţiva euro pe oră şi care muncesc în condiţii mizere(Agerpres)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2