Stiri

119

Gâtuit de prețul gazelor, Ioan Nicolae începe să pună lacăte la fabrici

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Rând pe rând, patru din cele şase fabrici de îngrăşăminte ale omului de afaceri Ioan Niculae s-au închis, iar angajaţii au fost trimiţi în şomaj. Acum câteva zile s-au închis Amurco Bacău şi Nitroporos Făgăraş, după ce Donau Chem Turnu Măgurele şi Azochim Săvineşti au fost închise la începutul acestui an. Doar Viromet Victoria şi Chemgas Slobozia mai sunt deschise, însă şi acestea avor fi închise la sfârşitul acestei luni şi 6.000 din cei 7.000 de salariaţi ai grupului InterAgro vor deveni şomeri. Restul vor rămâne pentru conservarea instalaţiilor de la combinate. „Am zis că închid, închid! Industria românească se închide, pentru că Guvernul nu a făcut nimic ca să împiedice creşterea preţului gazului. Gazul românesc a devenit prea scump pentru ca să mai putem funcţiona, cu menţiunea că Romgaz, de stat, vinde chiar mai scump decât Petrom, cu care se poate negocia. Dacă nu vedem niciun sprijin concret din partea statului, până la sfârşitul lunii închidem şi celelalte combinate rămase”, spune Niculae. Potrivit acestuia, preţul prohitiv al gazului s-a suprapus cu o conjunctură defavorabilă pe piaţa îngrăşămintelor, o supraofertă ce generează preţuri mici, astfel încât activitatea este ineficientă. Omul de afaceri nu a precizat dacă închiderea fabricilor este defintivă, sau doar temporară, însă afirmă că, în cazul în care situaţia nu se remediază pe termen scurt, se gândeste inclusiv la relocarea lor. „Le desfacem bucată cu bucată şi le mutăm în altă ţară”, spune Niculae. (Economica.net)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2