Tehnologii

154

FrieslandCampina inaugurează azi noua linie de fabricare a brânzeturilor

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Azi, la fabrica din Cluj-Napoca, FrieslandCampina inaugurează o nouă linie de fabricare a brânzeturilor, la eveniment fiind prezenți oficiali ai companiei, notabilități locale, precum și conducerea APRIL, reprezentată de domnul președinte Dorin Cojocaru.   Noua capacitate, care a beneficiat de o investiție în valoare de 1,3 milioane de euro, va permite companiei să se poziționeze în fruntea celor mai moderne unități de producție din România, fluxtul tehnologic fiind asigurat de cele mai noi și cele mai inovatoare echipamente.   FrieslandCampina continuă astfel linia de dezvoltare. După ce, la începutul acestui an, a demarat un nou program destinat  fermierilor producători de lapte, investiția pusă în funcțiune azi se adaugă celor 23 de milioane de euro care au susținut activitatea celor două fabrici pe care le deține la Cluj-Napoca și Târgu Mureș, acolo unde lucrează peste 600 de salariați.   Amintind că, sub conducerea domnului Cornel Cărămizaru, compania a revenit în acest an pe profit, redacția revistei Meat.Milk. felicită compania FrieslandCampina, urându-i succes.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2