Industria laptelui din România se află într-un punct de inflexiune, în care adaptarea la cerințele pieței europene presupune mai mult decât diversificarea gamei tradiționale. Una dintre tendințele tehnologice cu impact major la nivel global este fracționarea laptelui, proces prin care componentele sale fundamentale – cazeina, proteinele din zer, lactoza, lipidele și fracțiunile minerale – sunt separate și valorificate distinct.

Principii tehnologice

Fracționarea se realizează prin metode membranare (microfiltrare, ultrafiltrare, nanofiltrare și osmoză inversă), completate de procese de electrodializă și cromatografie. Aceste tehnologii permit obținerea unor ingrediente lactate standardizate cu puritate ridicată:

-cazeină micelară – utilizată în brânzeturi maturate și suplimente nutritive;

-izolate proteice din zer (WPI, WPC) – materii prime pentru nutriția sportivă și medicală;

-lactoză cristalizată – cu aplicații în industria farmaceutică și a hranei pentru sugari;

-concentrate minerale – surse de calciu și fosfor cu biodisponibilitate crescută;

-fracțiuni lipidice – pentru unturi premium și ingrediente funcționale.

Beneficii economice și tehnologice

Adoptarea acestei tehnologii schimbă paradigma procesării laptelui. În loc ca laptele să fie orientat preponderent către produse finite cu marjă redusă (lapte de consum, brânzeturi clasice), el devine o materie primă pentru multiple lanțuri valorice.

De exemplu:

-zerul, considerat până recent un subprodus rezidual, este transformat în surse proteice cu valoare de piață de până la 8–10 ori mai mare;

-lactoza eliminată din laptele fără lactoză poate fi purificată și exportată către industria farmaceutică, unde este utilizată ca excipient;

-proteinele din zer au înregistrat în ultimii ani o creștere anuală compusă de aproximativ 9–11% pe piața europeană, datorită cererii tot mai mari din sport și nutriție clinică.

Situația în România

La nivel național, procesarea laptelui este concentrată pe produse tradiționale, cu utilizare limitată a tehnologiilor membranare. Zerul rămâne parțial insuficient valorificat, fiind direcționat frecvent către furajare sau neutralizare – ceea ce înseamnă pierderea unei resurse strategice.

Adoptarea fracționării ar necesita investiții care pot ajunge la câteva milioane de euro pentru o unitate de capacitate medie (50–100 mii litri/zi), în funcție de configurația fluxului tehnologic. România dispune însă de câteva avantaje competitive:

-lapte cu profil proteic favorabil, colectat preponderent din zone cu pășunat extensiv;

-oportunitatea accesării fondurilor europene (AFIR, Horizon Europe) pentru linii pilot de fracționare;

-creșterea consumului intern de produse fără lactoză și proteine funcționale.

Perspective

În Olanda, Danemarca sau Noua Zeelandă, fracționarea laptelui a devenit un motor de competitivitate. Companii precum FrieslandCampina sau Fonterra au dezvoltat divizii de ingrediente funcționale care generează venituri de ordinul miliardelor, confirmând potențialul global al acestei direcții tehnologice.

Pentru România, integrarea acestor tehnologii ar însemna trecerea de la statutul de producător de lactate de volum, la cel de furnizor de ingrediente cu valoare adăugată mare, cu aplicații în alimentație, nutriție medicală, farmaceutică și cosmetică.

Concluzie

Fracționarea laptelui reprezintă o direcție strategică pentru industria locală, prin care procesatorii pot reduce pierderile, diversifica portofoliul și deschide canale de export cu marje superioare. În contextul presiunilor economice și al noilor cerințe de piață, investițiile în această tehnologie nu mai sunt opționale, ci devin un pas necesar pentru alinierea României la standardele europene de competitivitate.