Stiri

90

Folosirea aditivilor în carnea de mici, reglementată de CE până la 20 februarie 2014

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Comisia Europeană va finaliza, până la 20 februarie anul acesta, proiectul de măsură care propune autorizarea folosirii unor aditivi alimentari în carnea de mici. Informarea vine de la CE, în răspunsul formulat la o Întrebare adresată de europarlamentarul liberal Eduard Hellvig. Eduard Hellvig menționa, în adresa către Comisie, faptul că, deși s-a vorbit, la nivel European, de modificarea listei priind aditivii alimentari admiși, astfel încât aceasta să conțină și aditivii utilizați în prepararea cărnii de mici, până în prezent situația nu a fost reglementată. “Doresc să subliniez atașamentul românilor față de acest produs și, deci, importanța pentru România a modificării cât mai rapide a listei aditivilor permiși, astfel încât acest preparat să poată fi în continuare pregătit după rețeta tradițională” arăta europarlamentarul liberal. “Comisia a primit din partea statelor membre, precum și din partea părților interesate, mai multe cereri pentru a include unele dintre aceste utilizări în lista Uniunii privind aditivii alimentari autorizați, inclusiv utilizarea bicarbonatului de sodiu (E 500) și a carminului (E 120) în produsele tradiționale preparate din carne („mici”). A fost necesar ca aceste cereri să fie analizate cu atenție, pentru a asigura respectarea condițiilor de utilizare care sunt stabilite în legislația referitoare la aditivii alimentari. Comisia va finaliza în curând un proiect de măsură care propune autorizarea utilizării acestor aditivi alimentari în produsul în cauză, precum și alte autorizări în alte produse tradiționale care sunt importante pentru anumite state membre ale Uniunii Europene. Data prevăzută pentru votarea proiectului de măsură în cadrul reuniunii Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală (Secțiunea siguranța toxicologică a lanțului alimentar) este 20 februarie 2014.”   se arată în răspunsul primit din partea Comisiei Europene. (sursa: www.gds.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2