Stiri

138

Florin Căpățână: Pe ”321”, e păcat că se ajunge la infrigement

autor

MeetMilk.ro

distribuie

După cum am anunțat, preluînd o știre publicată de News.ro, Comisia Europeană nu a reținut justificările oficialilor de la București, referitoare la Lega 150, care a modificat Legea 321. Dacă e așa, de acum, urmează derularea etapelor premergătoare inițierii în sine a infrigementului care va fi impus României.   Legat de acest subiect, am solicitat o opinie domnului Florin Căpățână, Vicepreședinte al AMRCR, care ne-a declarat:   ”Este păcat că vom intra în infrigement. Este păcat, pentru că am avut posibilitatea de a elabora o lege excepțională, dar pe care am ratat-o, din cauza faptului că, nici noi, nici procesatorii nu am fost alscultați. Nimeni nu ne-a băgat în seamă, iar pentru asta va plăti toată România, nu aceia care au greșit.   Eu știu cu siguranță că toată lumea din retail vrea mărfuri din România, chiar peste procentul de 51 %, dar nimeni nu a luat în calcul faptul că nu există forța locală pentru a asigura acest lucru. Iar, marea greșeală a fost aceea de a se generaliza prevederile legii pentru toate produsele alimentare, când, foarte bine, se puteau limita doar la legume și fructe. Repet, este mare păcat că se va ajunge aici!”

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2