Stiri

122

FAO: În august, alimentele s-au ieftinit, dar carnea e staționară

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Indicele preţurilor produselor alimentare la nivel mondial, elaborat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO), a coborât în luna august 2014 la cel mai scăzut nivel din ultimii patru ani, în condiţiile în care vremea bună a condus la o supraofertă de cereale, iar importurile de lactate au încetinit, transmite Reuters, citat de Bursa. FAO dă lunar publicităţii propriul său Food Price Index, care măsoară modificările de preţuri înregistrate de un coş de alimente format din cereale, oleaginoase, lactate, carne şi zahăr. În luna august 2014, acest indice a scăzut pentru a cincea lună consecutiv, până la o valoare medie de 196,6 puncte, în scădere cu 7,3 puncte (sau 3,6%) faţă de valoarea înregistrată în luna iulie. Cu excepţia cărnii, preţurile la toatele celelalte alimente urmărite de FAO au scăzut semnificativ, în frunte cu produsele lactate. Indicele preţurilor la produsele lactate a atins o medie de 200,8 puncte, în scădere cu 25,3 puncte (sau 11,2%) comparativ cu luna iulie datorită abundenţei de produse la export. În ritm anual, indicele preţurilor la produsele lactate a scăzut cu 18,9%. Potrivit FAO, "embargoul rusesc pentru produsele lactate provenite din mai multe ţări occidentale, introdus la începutul lunii august, a contribuit la scăderea preţurilor" prin reducerea cererii, în condiţiile în care mari furnizori mondiali, precum Uniunea Europeană şi Noua Zeelandă, sunt vizate de sancţiunile ruseşti. În plus, "reducerea importurilor de lapte pudră de către China (primul importator mondial) a stimulant incertitudinea pieţelor", adaugă FAO. De asemenea, indicele preţurilor la cereale a coborât şi el cu 1,5% în luna august, până la 182,5 puncte. Potrivit FAO, preţul grâului a coborât la cel mai scăzut nivel de după luna iulie 2010 la fel ca şi preţul porumbului, în condiţiile în care estimările arată spre producţii mondiale abundente la aceste două produse. FAO şi-a îmbunătăţit din nou estimările privind producţia mondială de cereale înregistrată în 2014, până la nivelul de 2,512 miliarde tone. În ceea ce priveşte stocurile mondiale de cereale, FAO se aşteaptă ca acestea să ajungă la 616 milioane de tone la sfârşitul sezonului 2015, cel mai ridicat nivel din ultimii 15 ani.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2