Stiri

119

European Milk Board: Producția de lapte în Uniunea Europeană trebuie diminuată

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Berlin, 24 ianuarie 2018): După cum am anunțat în fluxul zilnic de știri al revistei Meat. Milk., în perioada 19-28 ianuarie, la Berlin, se desfășoară acțiunile prilejuite de ”Grune Woche 2018”. Cu această ocazie, European Milk Board (Comitetul European al Laptelui), a organizat o conferință internațională în cadrul căreia a analizat piața laptelui din Uniunea Europeană și piața globală a laptelui, manifestare în care s-a constatat că măsurile de intervenție din ultima perioadă, de pe piața europeană a laptelui, au eșuat în mare parte, lăsând poveri pentru perioada următoare.   Având ca puncte de plecare ale analizelor evenimentele din ultimii trei ani, specialiștii europeni au apreciat că, în general, ”o măsură de criză de moment nu este și o măsură general valabilă, fapt demonstrat în mod clar în sectorul produselor lactate, în ultimii trei ani. Ca urmare, la adunarea European Milk Board au încercat să identifice măsurile cu adevărat eficiente care trebuie implementate în viitor.   După cum se știe, Comisia Europeană a întreprins acțiuni în ultimii ani pentru a tempera efectele dramatice ale liberalizării pieței: s-au introdus pachete de ajutor în valoare de milioane de euro, s-au ridicat praguri pentru volumele de intervenție, iar organizațiile de producători și fabricile de produse lactate au avut posibilitatea de planificare a produselor.   Cu toate acestea, măsurile de criză implementate au avut un efect redus, iar fermierii au continuat să fie forțați să producă mai mult lapte, pentru a-și susține fluxul de numerar pe baza volumelor mai mari de producție. Numai punerea în aplicare a programului de reducere a volumului, în cazul în care producătorii ar putea scadea în mod voluntar producția lor, a cauzat în cele din urmă o revenire.   Care sunt lecțiile concrete de învățat?   Potrivit președintelui EMB Romuald Schaber, Comisarul pentru agricultură Phil Hogan nu a luat măsurile cele mai potrivite, dovadă și seria de încercări eșuate ale programului UE de reducere a volumului. Schaber a declarat: ”Avem nevoie de măsurile potrivite. Programul de reducere a abordat volumul și a avut un efect substanțial asupra prețurilor, ca urmare a unei mici reduceri a volumului de livrare”. Detaliind, el a explicat că programul a contribuit semnificativ la recuperarea prețurilor, de la 25,68 eurocenti / litru (iulie 2016), la 34,16 eurocenti (iulie 2017), dar punerea sa în aplicare a fost îngreunat masiv, pentru producătorii de lapte, din cauza sistemului ultrabirocratizat al Uniunii Europene.   Schaber a continuat: ”O analiză științifică a programului UE de reducere a volumului (Fink-Keßler și Trouvé, 2017), arată că măsura ar putea fi utilizată efectiv pentru a menține fermele în afaceri utilizând reduceri de costuri și ar putea oferi sprijin direct exploatațiilor agricole, în timpul crizelor.   Măsura de intervenție, în special, a fost în mod evident supraexploatată în trecut și a ajuns pur și simplu ca o modalitate de a deversa producția liberalizată. Intervenția publică este un instrument testat pentru a absorbi excedentele sezoniere, a declarat și Sieta van Keimpema, vicepreședinte al Comitetului European al Laptelui. "Dar Comisia Europeană a constatat că există în momentul de față aproape 380.000 de tone de lapte praf degresat pentru care nu are nici un plan, iar acest lucru arată că acest instrument a fost implementat într-o manieră complet defectă, de această dată".   În cazul unui dezechilibru al pieței, politicile UE nu ar trebui să prelungească pur și simplu situația prin măsuri și stocuri de intervenție de pe piață, pe termen scurt, pentru acest lucru înseamnă o povară pentru perioadele următoare. Sieta van Keimpema a concluzionat: ”Producția de lapte trebuie diminuată. (Corespondenta de la Berlin-Nora Marin, 24 ianuarie 2018)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2