Tehnologii

177

EFSA a constat niveluri sigure de reziduuri de pesticide în carnea de porc

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Mai mult de 97% dintre probele de carne de porc testate nu au conținut reziduuri de pesticide detectabile, potrivit raportului anual pe 2013 privind nivelurile de pesticide din alimente elaborat de EFSA. Eșantioanele de carne de porc testate au avut cele mai scăzute niveluri de reziduuri de pesticide dintre toate cele 12 categorii de produse alimentare testate.

  Raportul complet conține rezultatele obținute de la aproape 81.000 de eșantioane de produse alimentare, recoltate de pe teritoriul a 27 de state membre ale UE, precum și din interiorul granițelor două state nemembre UE, respectiv Norvegia și Islanda. Pentru strângerea datelor necesare elaborării respectivului raport, fiecare țară a participat la două programe de monitorizare a alimentelor, un program național specific pentru fiecare țară, precum și un program coordonat de UE, unde a fost monitorizat un același ”coș” de produse alimentare.   Programul coordonat de UE a testat mai mult de 11.500 de probe alimentare, încadrate în 12 categorii de produse, una dintre categorii fiind aceea a cărnii de porc. Din probele de carne porc testate, un număr de 735 au fost găsite libere de reziduuri de pesticide detectabile (97,6% din totalul probelor de carne de porc analizate), în timp ce 4 probe conțineau mai multe (două) resturi de pesticide (0,53%), iar alte 14 probe conțineau resturi detectabile provenind de la un singur pesticid (1,85%). Totodată eșantioanele de carne de porc testate au avut cele mai scăzute niveluri de reziduuri de pesticide dintre toate cele 12 categorii de produse alimentare testate.   Programul UE a vizat detectarea unui număr total de 209 pesticide, 191 dintre acestea fiind prezente în alimente ce au avut ca sursă de origine plantele folosite în alimentație, în vreme ce, un număr de 52 de pesticide au fost prezente în produsele alimentare de origine animală.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2