TehnologiiStiri

186

Eficientizarea managementului flotei unei companii

autor

MeetMilk.ro

distribuie

În lumea noastră împânzită de drumuri publice sunt extrem de puţine activităţile comerciale pentru desfăşurarea cărora să nu fie nevoie de combustibil, disponibil în cantităţi din ce în ce mai mici. Preţul combustibilului, în creştere constantă, influenţează atât producţia, din ce în ce mai scumpă, comerţul, cât şi consumatorul. De aceea nevoia de a regândi şi optimiza activităţile desfăşurate cu ajutorul autovehiculelor este tot mai acută. Specialiştii serviciilor WebEye, parte a Lambda-Com Group, consideră că, ţinându-se cont de câţiva factori, se poate face o economie de până la 20% în acest domeniu.Combustibil scump, profit mic   “Societăţile pentru care funcţionarea flotei auto constituie parte a activităţii comerciale resimt serios efectul creşterii preţului combustibilului prin scăderea semnificativă a profitului. Acest lucru le determină să circule mai raţional şi mai organizat decât înainte: să modereze consumul vehiculelor, să optimizeze atât activităţile realizate de acestea, cât şi capacităţile de transport.” – a declarat Bagossy Tamás, managerul WebEye Ungaria.   Urmând cele opt sfaturi de mai jos, societăţile care realizează şi activităţi de transport rutier pot ajunge până la 20% economie. Aceste idei pot fi aplicate şi individual, dar aceasta presupune o culegere manuală de date serioasă şi o răspundere sporită a participanţilor la activitate. În acelaşi timp, în zilele noastre sistemele de monitorizare auto urmăresc şi verifică deja automat aceste date, facilitând considerabil optimizarea activităţilor realizate cu ajutorul vehiculelor.   Opt sfaturi utileMăsurarea consumului de combustibil – Se recomandă măsurarea sistematică a cantităţii de combustibil utilizate, precum şi a locului şi momentului exact al alimentării. Astfel se poate stabili consumul mediu şi tendinţele din sistemul rezervorului de combustibil. Dacă două maşini consumă cantităţi diferite de combustibil când realizează aceeaşi sarcină, înseamnă că este o greşeală şi prin corectarea ei risipa de combustibil poate fi evitată. Datele sunt utile şi pentru depistarea eventualelor furturi de combustibil.Stabilirea staţiilor de alimentare – Merită reperate şi stabilite staţiile de alimentare de încredere şi cu preţuri convenabile. Dacă pe traseul de transport alimentăm doar în aceste locuri, putem conta pe un buget mai avantajos.Controlul exceselor de viteză – Excesele de viteză, generatoare de consum extrem de mare, pe lângă faptul că pot atrage aplicarea de amenzi de circulaţie, ard inutil şi combustibilul. Un criteriu de importanţă-cheie este deci alegerea vitezei adecvate.Organizarea optimă a transportului – Prin planificarea prealabilă a sarcinilor de transport pot fi evitate cu uşurinţă rutele ocolitoare inutile şi cursele goale, care cresc considerabil şi consumul de combustibil. Prin comasarea a două transporturi putem realiza un profit mai mare cu aceleaşi costuri.Evitarea ambuteiajelor – Este bine să se ia în calcul, pe cât posibil, ca transportul să pornească atunci când circulaţia este mai redusă. Deasemenea este indicat să se stabilească traseul optim pentru ajungerea la destinaţie, deoarece nu e sigur că pe traseul mai scurt în kilometri consumul de combustibil va fi mai mic dacă, de exemplu, pe ruta respectivă circulaţia este aglomerată.Alegerea vehiculului adecvat – Societăţile care dispun de flote auto mai mari au posibilitatea de a alege între vehicule. Este indicat să se ia în considerare care este vehiculul cel mai potrivit pentru sarcina de transport, ce capacitate utilizăm în cazul transportului respectiv. Astfel putem evita să pornim la drum cu cala pe jumătate goală. Dacă pentru un anumit transport avem la dispoziţie un vehicul mai mic, putem conta pe un consum mult mai mic.Întreţinere permanentă – Flota auto menţinută în stare tehnică perfectă de funcţionare consumă mai puţin combustibil şi are o durată de viaţă mai lungă. Este bine să măsurăm sistematic datele de diagnoză auto, cu ajutorul cărora lucrările de service auto pot fi executate mai eficient şi mai exact.Stil de condus economic – Multe lucruri depind şi de şofer. Conducerea defensivă, adică deplasarea în ritmul circulaţiei, cu reacţii adecvate la situaţiile deductibile din trafic, creşte siguranţa condusului. Astfel se reduc frânările şi accelerările inutile şi implicit consumul de combustibil care decurge din acestea. Este recomandată deasemenea conducerea adaptată la condiţiile de drum deoarece o autostradă în linie dreaptă necesită o altă metodă de condus decât un sector de drum cu serpentine, mai puţin circulat. Avem tendinţa să uităm că şi instrumentele destinate sporirii confortului în timpul condusului sunt consumatoare de combustibil. Este bine să găsim calea de mijloc şi să nu utilizăm automat aceste funcţii de confort, ci doar atunci când avem într-adevăr nevoie de ele. Cursurile de perfecţionare pot ajuta şi ele la dobândirea de experienţă în conducerea auto.   “Din ce în ce mai multe firme de transport rutier ajung la concluzia că managementul eficient al planificării sarcinilor de transport, al verificării îndeplinirii acestora şi al transparenţei exploatării vehiculelor poate fi realizat în realitate cu ajutorul serviciilor de monitorizare auto. Prin utilizarea acestora pot fi urmărite şi analizate cu exactitate poziţia, mişcarea, consumul şi starea tehnică a autovehiculelor”, susține Bagossy Tamás, managerul WebEye Ungaria.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2