127

Dorna Lactate și Dorna SA-Pierderi de 11 milioane de lei

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Companiile Dorna Lactate şi Dorna SA, care deţin brandul de lactate LaDorna şi care au fost achiziţionate de grupul francez Lactalis în 2008 de la omul de afaceri Jean Valvis, au terminat şi anul 2014 fără profit, cumulând o pierdere netă de aproape 11 milioane de lei, arată calculele ZF pe baza informaţiilor de la mfinante.ro.

  Astfel, grupul francez Lactalis - cel mai puternic din industria lactatelor de la nivel mondial - nu reuşeşte să facă din cele mai mari două companii pe care le deţine pe plan local nişte businessuri profitabile, informeaza Ziarul financiar.   Cea mai mare pierdere o înregistrează Dorna Lactate, care este de altfel şi cea mai mare companie a francezilor de pe plan local şi care ocupă locul şase între cei mai mari procesatori de lapte de pe plan local, un clasament condus de Albalact, Danone şi FrieslandCampina România.   Dorna Lactate a avut anul trecut o cifră de afaceri de 181 milioane de lei, în creştere cu 3% faţă de anul precedent. Pe de altă parte, Dorna SA a avut vânzări mai mici cu 30% în 2014 faţă de anul precedent, potrivit calculelor ZF. Compania a terminat anul cu afaceri de aproape 54 milioane de lei.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2