Tehnologii

237

Doripesco își continuă procesul de dezvoltare

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Anul acesta, ziua de 1 iunie va reprezenta pentru echipa Doripesco mai mult decât Ziua Internațională a Copiilor și debutul verii, va marca un nou început prin deschiderea terasei recent construită și anexată restaurantului Casa Păstrăvarului.

Dorin Crizbășan-Director General Doripesco: ”Privim cu optimism spre viitor”

În toată această perioadă fără precedent, întreg personalul restaurantelor Doripesco s-a pregătit și a luat toate măsurile de prevenție necesare pentru a asigura clienților și oaspeților, în toate locațiile, un climat de siguranță, armonie și detașare de aglomerația urbană.

„Chiar dacă trecem printr-o perioadă unică și suntem supuși unor noi încercări, Doripesco își dorește continuarea procesului de dezvoltare propus la începutul anului 2019.

Astfel, avem curajul să privim cu optimism spre viitor, motiv pentru care am ales ca sfințirea noului restaurant Casa Păstrăvarului să aibă loc în ziua de Înălțare, deoarece nimic nu începe fără ajutorul și voia lui Dumnezeu. Ne simțim pregătiți fizic și spiritual pentru a ne primi oaspeții pe noua terasă din cadrul restaurantului Casa Păstrăvarului, începând cu data de 1 iunie 2020.” (Dorin Crizbășan – Director General)

Modernizarea restaurantului Casa Păstrăvarului și construirea terasei cu capacitatea de 70 locuri, s-a realizat prin proiectul „Modernizare păstrăvărie și magazin pescăresc și extinderea restaurantului Casa Păstrăvarului”, sprijinit de AM POPAM. Valoarea eligibilă a proiectului a fost de 8.618.127,23 lei.

Pe parte de turism, Doripesco deține Complexul Turistic Doripesco (restaurant și motel), restaurantul Casa Păstrăvarului, pensiunea Poiana Râșnoavei Doripesco, dar și restaurantul Corabia Doripesco, cu un design unic în zonă.

Complexele piscicole aflate în custodia Doripesco prezintă avantaje deosebite nu doar pentru acvacultură, ci și pentru turism.

Bazându-se pe succesul Complexului Turistic Doripesco de la Vadu Roșu (Rotbav), Doripesco și-a propus la finalul anului trecut, pentru următorii cinci ani, creșterea ramurii de turism a companiei cu 40% față de anul 2019. Această creștere are la bază un plan de extindere, prin inaugurarea a trei restaurante cu specific pescăresc, situate pe DN 13 (E60):

Restaurant Corabia Doripesco (decembrie 2019), noul resturant Casa Păstrăvarului (iunie 2020), primul restaurant pescăresc de tip „fast food” - 

Delicii Rapide

În prezent, ramura de turism a companiei Doripesco reprezintă aproximativ 23% din totalul cifrei de afaceri a societății. Avantajele competitive ale acestor locații de turism sunt reprezentate de următoarele elemente: meniul specific pescăresc cu pește de primă prospețime din bălțile proprii, ambianța extraordinară determinată de peisajul natural al lacurilor din împrejurimi, precum și activitățile de agrement oferite turiștilor.

Doripesco a introdus în circuitul turistic patru activități de agrement care se bucură de un real succes: pescuit sportiv, birdwatching, photohunting și vânătoare. Balta 4 este una dintre cele mai importante bălţi competiţionale din România, aici desfăşurându-se importante concursuri de pescuit sportiv. 

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2