Repere

194

Dorin Cojocaru: Legea 150 trebuie schimbată urgent, pentru a scăpa de infrigement

autor

MeetMilk.ro

distribuie

După cum se cunoaște, Comisia Europeană a declanșat procedura de infrigement pentru România, din cauza Legii 150, după ce, de mai multe luni, avertizase autoritățile de la București că prevederile din cuprinsul ei trebuie puse în concordanță cu legislația europeană, ba, mai mult, declanșase deja procedura preliminară a infrigementului.   Referindu-se la această temă, iată ce a declarat domnul Dorin Cojocaru, președinte APRIL, pentru revista Meat.Milk.:   ”Legea 150 trebuie schimbată urgent, nu atât pentru a face pe plac Uniunii Europene, ci pentru a repara ce se mai poate repara, pentru că sunt probleme grave în piață. Desigur, noi am avut rol consultativ, la elaborarea actului normativ, dar nu am fost luați în seamă. Din păcate,, însă, au fost băgați în seamă unele persoane care nici măcar n-au văzut în viața lor un contract de furnizare a laptelui și care habar nu au despre relațiile dintre furnizori și hipermarketuri.În opinia mea, așa cum am propus în repetate rânduri, Legea 150 ar trebui să fie separată. O parte să se refere la lanțul scurt, cu obiect direct al relației dintre producătorii de lebume, fructe și ouă, iar altă parte să fie rezervată reglementărilor dintre procesatori și comercianți, dintre cei care lucrează în sistem industrializat și hipermarketuri, pentru că este o cu totul și cu totul altă situație.Sper, și nu sunt singurul care speră lucrul acesta, că se va proceda în acest fel, și că Legea 150 va avea o formă acceptabilă pentru toată lumea. Dar tare îmi e că va fi ca până acum, pentru că, iată, aflându-mă ieri, la Senat, în momentul în care a venit această veste nefericită, iar s-au băgat în seamă și au început să vorbească persoane care nu cunosc nimic din realitățile pieței”

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2