Stiri

207

Domnul ministru Adrian Oros a avut o videoconferință cu omologul german, Julia Klöckner

autor

MeetMilk.ro

distribuie

După cum informează MADR ărin intermediul unui comunicat, Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a purtat, prin videoconferință, o discuție cu omologul său german, Julia Klöckner, în contextul viitoarei Președinții germane a Consiliului UE, care va debuta la 1 iulie 2020.

Totodată, temele abordate în cadrul discuției au vizat și problematici de interes major precum: Cadrul Financiar Multianual, strategiile „Farm to Fork” și strategia UE pentru biodiversitate pentru 2030, etichetarea bunăstării animalelor, situația cetățenilor români sezonieri care lucrează în agricultură și viitorul Consiliu AgriFish.

În deschiderea videoconferinței, ministrul german al Agriculturii a dorit să afle aspecte de actualitate privind depășirea efectelor crizei sanitare generate de noul Coronavirus în România. Astfel, ministrul Adrian Oros a explicat că din 16 martie 2020 în România s-a instituit starea de urgență, dar sectorul agricol și al industriei alimentare și-au continuat activitatea, efectele negative apărute în această perioadă fiind generate de scăderea consumului.

Adrian Oros a subliniat că, deși s-a pus accent pe consumul de produse regionale – lactate, carne de vită și pasăre, fermierii români au stocuri mari de aceste produse, dar pentru țara noastră măsurile propuse de Comisie privind stocarea privată nu au avut adresabilitate.

România a insistat pentru instituirea unor forme de sprijin grant similare celor acordate în sectorul lapte și carne de porc în contextul embargoului cu Federația Rusă. În privința sectorului vegetal, ministrul a afirmat că acesta nu a fost afectat de criza pandemiei, ci de seceta pedologică extremă, cea mai serioasă din ultimii 50 de ani. În acest context, ministrul a punctat că aproximativ 1,4 milioane de ha semănate în toamnă au fost afectate de secetă.

Ministrul Julia Klöckner a manifestat interes față de situația sistemului de asigurări din țara noastră în ceea ce privește domeniul agricol. Astfel, ministrul Adrian Oros a explicat că sunt cerințe exagerate din partea asiguratorilor în ceea ce privește asigurarea împotriva fenomenului de secetă, însă fermierii români au la dispoziție și o subMăsură din Programul Național de Dezvoltare Rurală, respectiv 17.1, prin care până la 70% din valoarea poliței de asigurare poate fi rambursată din fonduri europene.  

Referindu-se la programul președinției germane a Consiliului UE, ministrul Agriculturii din Germania, Julia Klöckner, a explicat că acesta se bazează pe aprovizionarea cu alimente, siguranța și securitatea alimentară, evoluția Politicii Agricole Comune, digitalizarea agriculturii și bunăstarea animală.

Ministrul german al Agriculturii a dorit să cunoască așteptările României privind viitoarea președinție germană a Consiliului UE. Astfel, ministrul Adrian Oros a afirmat că pentru România este esențială continuarea convergenței externe a plăților directe, sprijinul cuplat voluntar, precum și ajutorul național tranzitoriu.

Totodată, oficialul român a transmis că România susține finalizarea discuțiilor în ceea ce privește Cadrul Financiar Multianual pentru perioada următoare în vederea asigurării resurselor financiare necesare punerii în aplicare a noii PAC și a susținut necesitatea ca agricultura să beneficieze de sprijin financiar mai consistent pentru a face față cerințelor suplimentare din domeniul climei și mediului și, nu în ultimul rând, pentru asigurarea securității alimentare.

De asemenea, ministrul a relevat oportunitatea unor clarificări cu privire la condițiile de accesare a instrumentului Next Generation EU şi a detalierii sprijinului acordat beneficiarilor precum și a modalității de distribuție a sumelor suplimentare pentru FEGA și FEADR, pe fiecare Stat Membru.

Ambii miniștri au agreat asupra necesității ca PAC să beneficieze de un buget adecvat corelat cu nivelului ambițiilor de mediu în UE.

Referitor la Strategia „Farm to Fork” şi Strategia UE pentru biodiversitate, ministrul Oros a subliniat că obiectivele specifice stabilite în cele două strategii sunt adecvate, în măsura în care se asigură resurse financiare semnificative care să sprijine agricultorii pentru contribuția lor la atingerea țintelor propuse.

În privința etichetării bunăstării animalelor, prioritate aparte pentru Germania, ministrul Oros a  salutat includerea acestei teme importante pe lista de priorități a Germaniei și a transmis cerința ca produsele importate din țări terțe să fie similare celor din UE și noile acorduri comerciale să impună partenerilor comerciali tranziția către un sistem durabil la nivel global și menținerea competitivității UE pe piața mondială.

”În ceea ce privește exportul animalelor vii, interesul României și implicit al UE este de a reglementa exportul și nu de a interzice. Sunt piețe tradiționale importante care nu ar trebui pierdute. De aceea trebuie să gândim o legislație europeană clară care să asigure un transport în condiții optime de bunăstare”, a punctat ministrul în cadrul discuției cu omologul german.

Ministrul Julia Klöckner a subliniat importanța discuțiilor față în față și intenția președinției germane de a organiza fizic în Germania Consiliul informal Agrifish precum și alte reuniuni. La rândul său, ministrul Adrian Oros a salutat această inițiativă și a afirmat: ”Sperăm ca situația sanitară generată de pandemie să ne dea ocazia să ne întâlnim în Germania și să dezbatem probleme actuale și importante pentru noi”.

De asemenea, ministrul Oros a transmis aprecierea pentru  modificarea cadrului legislativ german, care va oferi mai multă protecție lucrătorilor și a exprimat interesul pentru identificarea împreună a celor mai bune soluții pentru cetățenii români care își desfășoară activitatea în Germania.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2