Industria alimentară a României pare luată la palme și iată de ce: Luni, ar fi trebuit să intre în vigoare Legea 150, care modifică Legea 321, cu alte cuvinte, Legea lui 51 %. Nu va fi pusă în aplicare, pentru că nu sunt Norme. Până pe 15 ianuarie, când ar fi trebuit să fie elaborate și avizate, mințile luminate cu opaițul MADR nu au fost în stare să pună ceva coerent în paginile pe care să i le înainteze noului ministru al Agriculturii.   Ultima zicere s-ar referi la nemulțumirile celor din retail, cu privire la ce, și cum. Dar, dacă i-am întreba pe furnizori, adică, pe procesatorii din Industria alimentară a României, vorbele ar spune invers: Hipermarket-urile au în continuare o prea mare putere.   De fapt, chinul vine din aceea că încă nu se poate defini, altfel decât e definit în legislația europeană, păcătosul de lanț scurt de aprovizionare. Cu alte cuvinte, deocamdată nu s-a găsit nicio cale prin care să dăm țeapă Uniunii Europene, în așa fel încât să nu fie activat mecanismul de infrigement. Și, facem pariu că, încă o dată, va fi clocit un document care, nu doar că ne va pune din nou la colțul Evropii, dar va adânci problemele dintre furnizori și retail!?   La asta se adaugă și ultima ispravă a fostei ministrese a mediului, Cristiana Pașca Palmer, aceea care, pe final de mandat a reconfirmat printr-un nou Ordin plata penalizărilor pentru neatingerea țintelor de reciclare. E un subiect despre care nu se prea vorbește, lumea considerând că e de importanță secundară, când, de fapt, lucrurile sunt mult mai grave decât par la prima vedere.   Unii ar spune că nu prea contează, pentru că suplimentarea de costuri va fi suportată de consumatori. Dar asta înseamnă că prețurile de producție și de livrare vor crește, deci, vor scădea vânzările de alimente produse în România, deci, magazinele vor importa alimente la prețuri mult mai mici, din țări care și-au reglementat de mult problema reciclării. Deci! Sic!   Și, de aici, ironia: Degeaba Normele Legii 150 ar fi, într-un final, perfecte, dacă taxele pe reciclare rămân uriașe, pentru că firmele românești tot în ”maroul” de acum s-ar scălda. Și, iată cum, încă o dată se dovedește că nu suntem în stare de nimic! (N.a.: Desigur, în opinia unora, tot străinii sunt de vină!)