Stiri

207

Deloitte: În perioada mai-august 2020 consumul a crescut ușor, dar nu la alimente

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Îngrijorarea europenilor în legătură cu problemele financiare șicu locul de muncă a scăzut în primele patru luni de larelaxareaprimelor restricții impuse de autorități în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit studiului Deloitte State of Consumer Tracker, două treimidintre respondenți declarându-se mai deschiși la ideea de a efectua cumpărături costisitoare și mai relaxați în legătură cu stabilitatea jobului.

Preocupați de sănătate

Cu toate acestea, europenii încă sunt preocupați de bunăstarea fizică în aceeași proporție ca în perioada de restricții (47% la finalul lunii august, față de48%, în luna mai). Tendințele europene sunt în linie cu cele globale. La studiu au participat 18.000 de respondenți din 18 țări, dintre carenouă state europene –Belgia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Marea Britanie, Olanda, Polonia și Spania.

De asemenea, studiul arată căsiguranța rămâne o preocupare pentru consumatoriieuropeni, având în vedere că aproximativ jumătate dintre aceștia (45%) declară că nu se simt în siguranță atunci când merg la cumpărături în magazine. Germanii sunt cei mai îngrijorați în acest sens (55%), urmați îndeaproape de polonezi (51%), iar la polul opus se află belgienii(40%).

Cu toate acestea, consumatorii își păstrează preferințele pentru efectuarea anumitor cumpărături înmediul off-line, aproape trei sferturi dintre respondenți intenționând să meargă în magazine pentru alimente (77%) și bunuri de uz casnic (73%).

„Relaxarea restricțiilor adoptate în contextul pandemiei de COVID-19 a fost unul dintre factorii care au contribuit la o scădere a anxietății resimțită de consumatori cu privire la bunăstarea fizică și problemele financiare înperioada stării de urgență.

Românii, în nota europenilor

În România, observăm tendințe similare celor europene care au condus la o ușoară creșterea consumului în intervalul mai-august 2020, conform datelor INS, susținută în principal desegmente precum echipamentele IT și de telecomunicații și comerțul bunurilor nealimentare”,a spus Oana Buhăescu, Director Audit, Deloitte România, și lider al industriei de retail.

Rezultatele mai arată și că, în intervalul de timp scurs de la relaxarea restricțiilor, intenția de a achiziționa bunuri de uz casnic s-a temperat – ponderea respondenților care vor să cheltuie mai mult pe astfel de bunuri a scăzut de la 20% în mai 2020, la 12% la finalul lui august. De asemenea, după ce, în luna mai, 24% dintre respondenți spuneau că vor să cheltuie mai mult pe alimente, ponderea acestora a ajuns la 16% în august.

Analizând comportamentul de consum, studiul arată că profilul cumpărătorului responsabil din punct de vedere social, care intenționează să cumpere mai mult de la producători locali, chiar dacă bunurile sunt mai scumpe,domină în continuare la nivel european(43%).

40 % dintre consumatori aleargă după chilipiruri

Patru din zece europeni se declară vânători de chilipiruri, care cumpără spontan articole de care nu au neapărat nevoie, dar pentru care găsesc oferte convenabile, acest profil fiind cel mai des întâlnit în rândul germanilor (47%) și al britanicilor (48%).

Următoarele profiluri din punctul de vedere al ponderii în rândul europenilor sunt al consumatorului comod (34%), care cumpără mai degrabă din magazine de proximitate, și al consumatorului care își face provizii (32%), cumpărândproduse ce pot acoperi mai mult decât nevoile imediate.

Studiul Deloitte State of ConsumerTracker este realizat în baza unor chestionare on-line aplicate bilunar în Australia, Belgia, Canada, Chile, China, Coreea de Sud, Franța, Germania, India, Irlanda, Italia, Japonia, Marea Britanie, Mexic, Olanda, Polonia, Spania și Statele Unite.

Mai multe detalii despre studiul global sunt disponibile aici. În plus, rezultatele chestionarelor aplicate de Deloitte pe LinkedIn privind tendințele comportamentului consumatorilor români în perioada pandemiei pot fi consultate aici.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2