Stiri

180

De Paști, Magazinele Auchan vor avea un program special

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Hipermarketurile și supermarketurile Auchan, precum și magazinele de proximitate MyAuchan independente vor avea în acest an un program special de Paștediferit față de anii trecuți, se arată într-un comunicat transmis redacției Meat.Milk.

Astfel, având în vedere multiplele eforturi depuse de angajați în acestă perioadăpentru a asigura buna aprovizionare a magazinelor, umplerea rafturilor, tratarea fluxurilor crescute, întărirea condițiilor de igienă și siguranță sanitarăetc., compania a decis că nu doar în prima zi, ci și în a doua zi de Paște, magazinele Auchan să fie închise în toată țara, oferind astfel întregului personal din magazine posibilitatea de a petrece mai mult timp cu familia și de a se odihni.

Astfel, până vineri, 17 aprilie 2020, magazinele și hipermarketurile Auchan își continuă activitatea conformprogramului de funcționare actual, respectiv 8.00-21.00, cu excepția magazinelor Auchan Cotroceni, deschis zilnic între orele 8.00-20.00, și Auchan Obor, deschis de luni până sâmbătă de la ora 8:00 până la 21:00 și duminică, de la 8.00 la 18.00.

Sâmbătă, 18 aprilie, magazinele Auchan din toată țara vor fi deschise între orele 8:00 și 18:00, iar pe 19 și 20 aprilie, în prima și a doua zi de Paște, acestea vor fi închise. Începând de marți, 21 aprilie, magazinele vor reveni la programul normal actual.

În ceea ce privește cumpărăturile pentru sărbătorile pascale, atât magazinele fizice din toată țara, cât și cel online, sunt deja aprovizionate cu tot ceea ce este necesar pentru această perioadă – de la alimente de bază, carne de miel, legume, verdețuri, ouă, lactate, cât și produse din ciocolată, cozonaci și coșuri tematice ce pot fi oferite cadou.

Mai mult, până pe 18 aprilie sute de produse din oferta de Paște, printre care sortimente de ciocolată, panettone, cozonac și coșuri cadou beneficiază de reduceri de până la 30%.

Reamintim că Auchan a pus în aplicare un plan extins de protecție în magazinele sale:

-instalarea geamurilor de protecție din plexiglas la casele de marcat din toate magazinele;

-igienizarea sistematică a cărucioarelor, coșurilor de cumpărături, caselor, benzilor de produse, POS-urilor, precum și a vitrinelor și frigiderelor;

-igienizarea și dezinfectarea, cu regularitate, a intrărilor și scărilor rulante;

-plasarea dispozitivelor automate de dozare gel dezinfectant la intrări, precum și în diverse puncte din interiorul magazinelor; verificarea periodică a sistemelor de ventilație din magazine;

-eliminarea testerelor de produse și anularea degustărilor și evenimentelor din magazine; monitorizarea zilnică a stării de sănătate a angajaților prin măsurarea temperaturii prin termo-scanare în momentul venirii la serviciu și este în coordonare permanentă cu autoritățile pentru implementarea măsurilor suplimentare de siguranță sanitară.

Ținând cont de măsurile de prevenție și siguranță aflate în vigoare, compania recomandă clienților să își procure din timp produsele necesare pentru Paște. Mai multe detalii despre programul fiecărui magazin Auchan din țară se pot găsi pe www.auchan.ro.

Magazinele MyAuchan din benzinariile Petrom vor fi deschise în toată perioada în programul normal al stațiilor Petrom, 0-24, cu excepția stației din București, dr. Herescu, care va funcționa zilnic în intervalul orar 6.00-22.00.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2