Reducerea cotei de TVA, de la 24, la 9 %, pentru produsele alimentare, așadar, și pentru carne și produsele din carne, are darul ca, în sfârșit, să se revină la o oarecare normalitate, din punctul de vedere al mediului de afaceri. Nenorocirea numită ”24%” nu mai trebuie amintită decât ca luare aminte, pentru a nu mai face greșeala din trecut. În rest, trebuie privit la viitor.   Ce ne arată el, acum? Un sector al fermelor de carne care funcționează sub potențial, din cauza piedicilor de ordin legislativ, piedici care, iată, determină menținerea importurilor de carne-materie primă la cote ridicate, fapt care a condus la starea de avarie a sistemului. Un sistem legislativ favorabil, este clar, ar determina mărirea efectivelor și, desigur, livrări mai mari spre zona de procesare, dar și la export, fermierii români având posibilitatea de a reuși, într-un final, să concureze de la egal la egal cu fermierii din celelalte țări ale Uniunii Europene, în condițiile în care, toată lumea știe asta, carnea produsă în România are o calitate mai bună decât cea produsă în fermele din Occident. Iar, starea de avarie este reflectată și de ultimele statistici: din varii motive, efectivele de suine și păsări s-au diminuat, anul trecut, în loc să crească.   În ciuda aparențelor, nici sectorul procesării nu a dus-o prea bine. Desigur, se pot contabiliza o sumedenie de lucruri bune: asigurarea pieței aproape exclusiv din producție internă, ieșirea tot mai accentuată pe piețe externe, menținerea companiilor pe plus, dar și continuarea unor programe de modernizare și retehnologizare ale unor companii foarte importante. Cu toate acestea, nu pot fi excluse efectele negative ale pieței negre și ale evaziunii (lucru valabil și pentru fermieri), dar, mai ales, nu poate fi exclusă fragilitatea fiecărei firme în parte și a întregului sector, în ansamblul său. De acum, însă, perspectivele sunt cu totul altele. Va depinde de fiecare manager în parte modul în care va fructifica oportunitatea unui TVA redus, având ca efect scoaterea întreagii industrii din starea de avarie și ducerea ei în starea de profit continuu.   Mai rămâne un hop foarte mare, la nivel de sistem: reglementarea relației cu marile lanțuri de magazine și reechilibrarea balanței, în așa fel încât primele să nu mai poată avea o poziție dominant-dictatorială, iar furnizorii, la rându-le, să iasă din starea de slugă și să intre, cu adevărat, în relații comerciale de tip win-win. Dar, va fi posibil? Poate ar fi cazul ca și autoritățile să dea un brânci, în acest sens, pentru că, se vede treaba, cu vorba bună nu prea merge!