Stiri

155

Darimex, în avangarda furnizorilor de tehnologii

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Referindu-se la activitatea companiei pe care o prezintă, domnul Ștefan Vârtaci, Senior Consultant la Darimex Techno SRL, prezent la standul organizat cu prilejul Indagra 2014, a declarat pentru revista Fabrica de Carne:.   ”Pentru toată lumea se simte efectul crizei asupra pieței, paradoxal, nu pe partea cererii, ci pe partea ofertei. Dacă acum cinci ani când a început criza era abundență de ofertă, acum s-a intrat într-o nouă fază când sunt foarte puține oferte și foarte multe solicitări de mărfuri și servicii, pentru că, de regulă, revenirea din criză începe cu creșterea producției, ajungându-se ulterior la un echilibru între ofertă și cerere. Noi la ora actuală trăim o situație aparent paradoxală, când treptat producătorii se gândesc din nou să investească fie în modernizarea utilajelor existente, fie în noi achiziții. Unii se gândesc chiar la extindere, dar nu multe firme au rezistat la 4-5 ani de scădere treptată și continuă a cererii de mărfuri, pe această piață a utilajelor pentru industria cărnii.   Mașinile de prelucrare a cărnii, utilajele pentru abatoare, depozite frigorifice și centre logistice, mijloacele de transport prin inactivitatea din ultimii ani sau prin scăderea ritmului de activitate s-au uzat nu numai din punct de vedere moral, dar și fizic, în așa fel încât fără o reluare a investițiilor pentru modernizarea și automatizarea utilajelor, nici gând să ne transformăm într-o țară cu potențial de export și cu produse competitive pe segmentul industriei alimentare. De aceea, Darimex poate veni în ajutorul acelora care doresc să se afle la cel mai înalt nivel tehnologic, furniz\ndu-le cele mai moderne tehnologii.”

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2