Repere

219

Daniel Constantin: Reducerea TVA va relansa consumul

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Reducerea TVA va avea ca efect scăderea prețurilor, relansarea consumului și o colectare mai bună la bugetul de stat, a declarat, marți, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. "Măsura reducerii TVA la 9% la alimente, coroborată si cu controalele ANAF, vor duce la crearea unui mediu concurențial corect. Vom avea evaziune mult mai puțină și prețuri mai mici. Reducerea TVA va avea ca efect scăderea prețurilor, relansarea consumului și o colectare mai bună la bugetul de stat", a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, într-un comunicat remis Agerpres.

  De asemenea, ministrul apreciază că reducerea TVA la alimente la 9% va da "o gură de oxigen" sectorului de lapte, după eliminarea cotelor, de la 1 aprilie 2015, dar și celui de carne, afectat de embargoul impus de Federația Rusă. Consilierul premierului pe probleme macroeconomice, Cristian Socol, consideră că reducerea TVA la alimente va mări puterea de cumpărare a fiecărui român cu procente cuprinse între 4 și 15%.   "Ne permitem să reducem TVA la 9% mai repede decât era preconizat, ca urmare a cresterii economice, reducerii risipei în cheltuielile publice și încasării mai multor venituri la buget din îmbunătățirea colectării și reducerii evaziunii. Vom continua cu reducerea TVA general la 20% începând cu 1 ianuarie 2016, respectând astfel toate angajamentele luate în Programul de Guvernare", a declarat și Cristian Socol. De asemenea, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) consideră că primul efect al reducerii TVA la 9% pentru produsele agroalimentare de la 1 iunie va fi o creștere a consumului populației.   'Există anumite elemente care ar trebui discutate referitor la modul în care a fost construit bugetul. Una peste alta, salariile au crescut, deci firmele au transferat o parte din această facilitate în salarii și s-a mărit puterea de cumpărare. Primul efect notabil pe care îl așteptăm este ca, prin creșterea puterii de cumpărare al reducerii TVA la produsele de bază de la 24 la 9%, fie să ducă la o creștere a consumului populației și prin aceasta, pe de o parte, firmele care sunt în domeniu să aibă motive să investească și să aibă o producție suficientă calitativă și cantitativă, iar pe de altă parte temerea și criticile cum că toată această reducere s-ar duce în profitul întreprinderilor e nejustificată', a afirmat, marți, la un post privat de televiziune, Cristian Pârvan.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2