74

Daniel Buda: Cerem sprijin pentru depozitarea privată a lactatelor

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Comisia Europeană analizează posibilitatea de a prelungi perioadele de intervenţie publică şi de acordare a ajutoarelor pentru depozitare privată de produse lactate dincolo de data la care expiră, şi anume 30 septembrie 2015, în scopul de a oferi, fără întrerupere, măsuri de siguranţă operatorilor din sectorul laptelui.

  Anunţul a fost făcut după ce europarlamentarul Daniel Buda a semnalat Comisiei Europene faptul că, pe fondul eliminării cotelor, au apărut probleme mari în ţările UE, în special în România. Buda a arătat că din cauza supraproducţiei, preţul laptelui la poarta fermelor a scăzut, în medie, cu peste 20% în statele UE care produc acum libere de cotă.   Comisia Europeană i-a transmis europarlamentarului român că principala cauză a situaţiei actuale de pe piaţa laptelui este excedentul de lapte comparativ cu cererea în scădere la nivel mondial. „Întreprinderile româneşti, ca şi cele din alte state membre ale UE, primesc sprijin sub formă de plăţi directe (inclusiv sprijin cuplat facultativ), de programe de dezvoltare rurală şi de măsuri de intervenţie pe piaţă, astfel cum se prevede în Politica Agricolă Comună.   În prezent, sînt disponibile scheme de ajutor pentru depozitare privată pentru unt şi pentru lapte praf degresat. Avînd în vedere actuala situaţie a pieţei, Comisia analizează în prezent posibilitatea de a prelungi perioadele de intervenţie publică şi de acordare a ajutoarelor pentru depozitare privată dincolo de data la care expiră, şi anume 30 septembrie 2015, în scopul de a oferi, fără întrerupere, măsuri de siguranţă operatorilor din sectorul laptelui”, a explicat Comisia Europeană.   Buda crede că prin această gură de oxigen, operatorii din sectorul laptelui vor fi sprijiniţi în continuare iar nivelul preţului laptelui la nivelul Uniunii are şansa de a fi stabilizat.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2