Tehnologii

203

Dana Tănase-ARC: Aşteptăm cu nerăbdare stabilirea „Culoarelor verzi”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Procesatorii reuniţi în Asociaţia Română a Cărnii aşteaptă din partea autorităţilor măsuri clare şi eficiente pentru a asigura fluenţa aproviziorănii şi a derulării afacerilor, din punct de vedere logistic. În acest sens, iată ce a declarat în exclusivitate pentru revista Meat.Milk doamna Dana Tănase-Director Executiv ARC:

„Companiile membre ale Asociaţiei Române a Cărnii îşi derulează activitatea în momentul de faţă la capacitate maximă, desigur, în măsura în care acest lucru este posibil.

Asta, pentru că, pe de o parte, întâmpinăm unele probleme la asigurarea aprovizionării cu carne-materie primă din import, din cauza blocajelor din vămi. Totodată, sesizăm, să le spune,, uşoare intenţii ale fermierilor români de a majora preţul cărnii-materie primă, la livrarea către procesare.

Pe de altă parte, suntem terifiaţi la gândul că infectarea unui salariat cu virusul Covid-19 ar determina imediat închiderea fabricii în care lucrează, fapt carear fi dezastruos pentru acea fabrică. Dar, ştiu că peste tot s-au pus la punct proceduri pentru a evita acest lucru, fireşte, în măsura în care este posibil, adicăpe teritoriul fiecărei fabrici şi la intrarea în ele, pentru că nu poţişti niciodată ce face un salariat acasă la el, şi cu cine se întâlneşte.

Însă, cea mai mare aşteptare a noastră o reprezintă crearea acelor „Culoare verzi” de transport, care să ne asigure, atât eliberarea fluxurilor de aprovizionare de interdicţii administrative, cât şi libera circulaţie a produselor finite, către beneficiarii noştri, inclusiv la export.”

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2