Stiri

130

Cora a inaugurat un sistem PayPoint

autor

MeetMilk.ro

distribuie

PayPoint România a încheiat un acord de colaborare cu Cora România în urma căruia serviciile sale vor fi disponibile  în cele 12 hypermarketuri ale reţelei, informeaza Magazinul Progresiv. Astfel, clienţii Cora pot efectua prin PayPoint o gamă largă de plăţi, precum cele pentru facturile de utilităţi, facturile emise de operatorii de telefonie, internet şi cablu, asigurări şi rate, alături de operaţiuni de încărcare electronică. Pentru a efectua o plată, consumatorii trebuie să se prezinte într-unul din cele 12 hypermarketuri Cora la punctul unde este marcată disponibilitatea serviciilor PayPoint, să comunice operatorului ce plată doresc să efectueze, iar acesta se va ocupa de tranzacţie şi de încasarea în numerar a banilor. Consumatorii nu sunt condiţionaţi de achiziţionarea unor articole din magazine şi nu există comisioane pentru tranzacţionări, serviciul fiind gratuit. Toată operaţiunea se realizează rapid şi sigur, plata fiind confirmată prin eliberarea unei chitanţe cu toate detaliile tranzacţiei. Clienţii pot efectua tranzacţii 7 zile pe săptămână, în intervalul orar 08:00 – 22:00. „Parteneriatul semnat cu Cora reprezintă un nou pas mare făcut de PayPoint în direcţia deservirii unui public cât mai numeros, din toată ţara, marcând totodată intrarea companiei pe segmentul hipermarket-urilor. Obiectivul nostru a fost şi va rămâne acela de a aduce servicii cât mai variate aproape de cât mai mulţi consumatori, iar acest acord de colaborare răspunde cu succes acestei promisiuni”, a declarat Mugur Dogariu, Managing Director PayPoint România. (Maii multe, pe www.magazinulprogresiv.ro)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2