Repere

227

Coordonatele tematice ale Expo-Conferinței Internaționale Meat.Milk 2022

autor

MeetMilk.ro

distribuie

La fel ca întreaga economie, sectoarele de carne și lapte ale României traversează una dintre cele mai grele perioade de după anul 1989.

Piața este bulversată și dezechilibrată, vânzările reducându-se din cauza temerilor consumatorilor legate de viitor. Fermele zootehnice, companiile de procesare și firmele din domeniile adiacente se află în expectativă, așteptând semnelele unei posibile reveniri la o normalitate pierdută odată cu declanșarea crizei sanitare.

Concomitent, activitatea este afectată grav de majorările uriașe ale costurilor de producție determinate, la rându-le, de creșterile de prețuri la furaje, input-uri energie electrică sau gaze naturale. Deja, unele afaceri s-au închis și sunt temeri serioase că vor mai exista destule falimente și în perioada următoare.

La toate acestea, se adaugă prevederile cumulate ale noului PAC, ale Acordului Verde European și ale Programului European Anticancer, toate având impact direct asupra activității fermierilor și procesatorilor din sectoarele de carne și lapte.

Aceste realități ale momentului și evoluțiile imediat următoare vor face cu siguranță obiectul analizelor și discuțiilor prilejuite de cea de-a XI-a ediție a Expo-Conferinței Internaționale Meat.Milk care va avea loc în zilele de 6 și 7 iunie la Hotel Alpin din Poiana Brașov, și care va purta titlul ”CRIZĂ SAU OPORTUNITATE? AL 12-LEA CEAS PENTRU SECTOARELE DE CARNE ȘI LAPTE ALE ROMÂNIEI!”

La eveniment, invităm să participe fermieri  zootehniști, procesatori, furnizori de tehnologii de procesare și ambalare, materii prime, tehnologii de laborator, soluții logistice și de transport, pe reprezentanții asociațiilor profesionale (Romalimenta, ARC, APRIL, APCPR, FCBR, AMRCR, APAR), precum și pe reprezentanții la vârf ai instituțiilor statului (MADR, ANSVSA, ANPC, APIA, Ministerul de Interne, Ministerul Economiei etc.), fiind convinși că, împreună, putem identifica cele mai eficiente oportunități de depășire a obstacolelor și de revenire a celor două sectoare pe un trend ascendent.

Informații și înscrieri pe www.meat/milk/conferinta, www.meat-milk.ro, [email protected] și la telefon: 021.223.25.21.

Nu lipsi de la Meat.Milk 2022! Înscrie-te, participă, implică-te.

Discuții directe, rezultate concrete

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2