Stiri

136

Controale ANSVSA și IGPR la abatoarele din Sudul României

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) În perioada 14 - 17.10.2014, 26 de specialişti de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, coordonați de către conducerea Direcției Generale de Control Oficial, împreună cu 50 poliţişti, din care 6 de investigare a fraudelor şi 41 de ordine publică sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Fraudelor, au acţionat pe raza judeţului Buzău, pentru a verifica 2 agenţi economici care au ca obiect principal de activitate achiziţionarea, sacrificarea şi comercializarea cărnii rezultate din procesul de producţie (abatoare). În cadrul acestei acţiuni au fost verificate: 2 abatoare, autorizate pentru sacrificarea de bovine, ovine şi solipede (cai),  situate în localităţi din judeţul Buzău; 4 Circumscripţii Sanitar Veterinare de Asistenţă de pe raza  judeţului Buzău; 1 incinerator de capacitate mică, aparţinând unuia dintre abatoarele verificate; 35 exploataţii comerciale şi non-profesionale de bovine, din localităţi aflate pe raza judeţului Buzău. Având în vedere rezultatul primelor verificari efectuate, acestea au fost extinse în alte 5 judete, respectiv Brăila, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Teleorman, fiind verificate 193 persoane fizice sau juridice care au comercializat peste 1600 animale către cele două abatoare în ultimele 6 luni din anul 2014. Din primele cercetări rezultă faptul că mai multe persoane fizice (samsari) au achiziţionat bovine de la persoane fizice la preturi modice, iar ulterior le-au revândut către abatoare la preţurile practicate de către acestea, fără a respecta legislaţia sanitar-veterinară în ceea ce priveşte trasabilitatea animalelor sacrificate. Urmare a deficienţelor constatate cu ocazia acestei acţiuni de verificare, a fost emisă Ordonanţa de suspendare a activităţii pentru 45 zile, începând cu data de 16.10.2014, pentru unul dintre abatoarele controlate. Deasemenea, pentru deficienţele constatate, a fost emisă Ordonanţa privind interzicerea desfăşurării activităţii incineratorului aparţinând aceluiaşi abator, începând cu data de 16.10.2014. În timpul controalelor efectuate au fost depistate animale neidentificate,  documente (sanitar-veterinare, de miscare precum si contabile) care nu sunt conforme cu realitatea, animale vii prezente în exploataţii, în condiţiile în care acestea apăreau ca fiind sacrificate în abator, utilizarea de certificate sanitar veterinare (care atestă starea de sănătate a animalelor vii) care nu corespund prevederilor legislaţiei în vigoare, precum şi faptul că, abatoarele au recepţionat animale vii provenite din gospodării care nu au deţinut niciodată animale. Având în vedere neconcordanțele și deficiențele constatate, la nivelul IPJ Buzău– Serviciul de Investigare a Fraudelor a fost constituit un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală de către administratorii societății. Pe baza datelor extrase din Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor (SNIIA) vor fi verificate în teren informațiile de către echipe comune (ANSVSA - IGPR), pornind de la abator şi până la exploataţia de creştere (exploataţii comerciale, gospodării ale populaţiei).

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2