Tehnologii

219

Controale ANSVSA privind respectarea legislației comerțului stradal

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Inspectorii ANSVSA au efectuat controale tematice la nivel național pentru verificarea modului de respectare a condiţiilor sanitare veterinare şi de siguranţa alimentelor a cerinţelor legislaţiei Uniunii Europene și naționale aplicabile comerţului stradal  cu produse de origine animală provenite din producția internă.   În această acțiune, inspectorii sanitari veterinari au colaborat cu reprezentanții Inspectoratelor de Poliție județene, respectiv cu cei ai Jandarmeriei Române. Au fost efectuate 1.325 de verificări, dintre care:  

  • 571 de controale au fost realizate la micii producători, care comercializau direct către consumatorul final produsele primare de origine animală (lapte crud, ouă, carne de pasăre sau lagomorfe, miere, etc.), obținute în gospodăriile proprii, în apropiere de locul de producere sau în alte locuri neamenajate (pe trotuare, în locurile de popas, parcările auto) situate de-a lungul căilor rutiere (comerț stradal);
  • 754 de controale au fost realizate la persoanele care comercializau direct către consumatorul final alimente de origine animală (brânzeturi, produse din carne, etc.) obținute în gospodăriile proprii, în apropiere de locul de producere sau în unități de vânzare cu amănuntul, în alte locuri neamenajate (pe trotuare, în locurile de popas, parcările auto) situate de-a lungul căilor rutiere (comerț stradal).

  Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 267 de sancțiuni contravenționale în caloare de 364.700 de lei. Totodată, au fost reținute oficial 1.790 de kg produse de origine animală (brânzeturi, lapte crud, produse din carne) și 165 de ouă, comercializate în condiții neigienice, fără respectarea lanțului frigorific și a căror trasabilitate nu a putut fi demonstrată.   Reamintim cetățenilor numărul de telefon al „Call Center”-ului A.N.S.V.S.A. – 0800 826 787 – care poate fi apelat gratuit, din orice reţea de telefonie, pentru a sesiza nereguli în domeniul siguranţei alimentelor. Serviciul Comunicare și Logistică Documentară

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2