Stiri

143

Constantin: ”Problema fondurilor europene va fi discutată și cu oierii”

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Agerpres) Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, le-a promis crescătorilor de ovine că va ţine cont de dorinţele acestora şi că se va consulta cu ei pe tema fondurilor europene care vor fi acordate în perioada 2014-2020. „Am vorbit cu producătorii. Vom avea o dezbatere mai mare cu oierii. Este o perioadă în care trebuie să discutăm foarte mult cu ei, s-a reformat Politica Agricolă Comună, intrăm pe un nou exerciţiu financiar 2014 - 2020, trebuie să cunoască şi dânşii care sunt avantajele pe care le pot avea prin fonduri europene, dar în egală măsură trebuie să luăm şi noi de la dânşii punctele de vedere, astfel încât fondurile care vin, măsurile pe care le luăm pe următorii şapte ani de zile să fie în conformitate cu aşteptările pe care ei le au”, a declarat Daniel Constantin, după întâlnirea cu oierii, la cea de-a 44-a ediţie a Festivalului „Sus pe muntele din Jina”, din judeţul Sibiu. „(...) În primul rând am venit pentru că aici sunt cei mai mulţi oieri din ţară şi e un fel de fabrică de oieri aici. În toate colţurile ţării unde am fost am întâlnit oameni care fie au plecat de aici, fie au rude aici, fie s-au pregătit în această zonă. (...) Este o tradiţie pe care au păstrat-o de sute de ani”, a spus Daniel Constantin despre comuna Jina din judeţul Sibiu.La Festivalul „Sus pe muntele din Jina”, ajuns anul acesta la a 44-a ediţie, au venit oieri din şapte judeţe.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2