Tehnologii

172

Compania CosmFan a deschis al patrulea magazin sub brandul Moldovan - Carmangeria Sânnicoara

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Potrivit unui comunicat de presa trimis pe adresa redactiei revistei Fabrica de Carne, Compania Cosm-Fan, una dintre cele mai importante companii clujene producătoare de carne și preparate din carne, a deschis astăzi cel de-al patrulea magazin sub brandul Moldovan - Carmangeria Sânnicoara. Magazinul se află în cartierul Între Lacuri, are o suprafață de peste 80 metri pătrați și pune la dispoziția clienților peste 160 de produse din carne și nu numai. Asemeni celorlalte magazine deschise în noul concept și acest magazin îmbină zona de vânzare a produselor cu cea de bistro. ’’Între Lacuri este unul dintre cartierele cele mai dinamice ale Clujului și era normal să venim în întâmpinarea dorințelor clienților din această zonă. Dorința noastră este ca, în timp, să aducem noul concept de magazin Moldovan în toate magazinele pe care le avem’’, a declarat Cosmin Moldovan, directorul general al companiei.   Locuitorii cartierului Mărăști își vor putea face cumpărăturile în noul magazin Moldovan după următorul orar: de luni până vineri între orele 7.00-21.00, sâmbăta între 7.00-17.00, iar duminica între 7.00-14.00. Moldovan - Carmangeria Sânnicoara a fost înființată în 1994 de Ștefan și Cosmin Moldovan, tată și fiu, sub numele de Cosm-Fan Carmangerie Sânnicoara. Astăzi, compania numără 28 de magazine în județul Cluj și 210 angajați. Portofoliul include 120 de produse - carne, mezeluri, specialități, produse marinate etc. În 2003, familia Moldovan a investit într-o fermă la Mociu, unde cresc peste 230 de vite. Anul trecut, compania a trecut printr-un proces complex de rebranduire, aducând în secolul XXI conceptul de magazin de carne. *** Pentru mai multe informații: Laura Laurențiu PR Consultant T: 0721.266.069 E: [email protected]

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2