Repere

242

Comisia Europeană confirmă declinul economic al României

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Creșterea economică puternică a început să decelereze în cazul României, după ce PIB-ul real a scăzut, de la cifra record de 6,9% în 2017, la 4% în primul trimestru din 2018. Principala cauză o reprezintă o reducerea consumului privat, pe fondul inflației în creștere.   În 2018, PIB-ul real se estimează că va crește cu 4,1%, acest procent urmând să coboare la 3,8% în 2019. Acestea sunt câteva din previziunile economice intermediare pentru România, publicate de Comisia Europeană joi, 12 iulie.   Vicepreședintele Valdis Dombrovskis, responsabil pentru moneda euro și dialogul social, precum și pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare și Uniunea piețelor de capital, a declarat:   „Activitatea economică europeană este în continuare intensă, creșterea preconizată a PIB-ului fiind în acest an de 2,1 % pentru zona euro și pentru UE28. Cu toate acestea, revizuirea în sens descrescător a creșterii PIB față de luna mai arată că mediul extern nefavorabil, caracterizat printre altele de tensiunile comerciale crescânde cu SUA, poate afecta încrederea, punându-și amprenta asupra creșterii economice. Riscurile externe tot mai accentuate ne reamintesc cât este de necesar să consolidăm adaptabilitatea economiilor noastre individuale și a zonei euro în ansamblul său.”   La nivelul întregii UE, creșterea economică ar urma să-și mențină ritmul susținut, la 2,1% în 2018, respectiv 2% în 2019, atât în UE, cât și în zona euro. Cu toate acestea, după cinci trimestre consecutive de creștere dinamică, elanul economic al Europei s-a temperat în prima jumătate a anului 2018 și se estimează că va cunoaște o scădere cu 0,2 puncte procentuale atât în UE, cât și în zona euro, în raport cu previziunile din primăvară.   Ca urmare a creșterii prețurilor la petrol începând din primăvară, se estimează că anul acesta inflația va fi în medie de 1,9% în UE și de 1,7% în zona euro. Aceste cifre reflectă o creștere cu 0,2 puncte procentuale în ambele zone în raport cu previziunile din primăvară.   Previziunile rămân sensibile la riscuri semnificative de deteriorare, care au crescut începând din primăvară. Scenariul de referință pornește de la ipoteza că nu va avea loc o nouă escaladare a tensiunilor comerciale, însă dacă acestea totuși se accentuează, ele ar afecta negativ comerțul și investițiile și ar reduce bunăstarea în toate țările implicate. Printre riscuri se numără și volatilitatea potențială a piețelor financiare, legată, printre altele, de riscurile geopolitice.   Context   Previziunile economice se bazează pe o serie de ipoteze tehnice referitoare la evoluția cursurilor de schimb, a ratelor dobânzilor și a prețurilor de la produsele de bază, potrivit informațiilor disponibile până la data de 28 iunie 2018. În ceea ce privește toate celelalte date care au fost avute în vedere, ele țin cont de informațiile disponibile până la data de 3 iulie 2018.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2