Astrovirusurile păsărilor au fost identificate destul de recent, rolul lor în patologia aviară fiind încă insuficient elucidat. În ultimii ani s-a dovedit că pierderile mari la fermele cu pui de curcă se datorează, în principal, astrovirusului specific speciei, în timp ce la bobocii de rață astrovirusul produce o hepatită gravă, cu pierderi mari de efectiv, ajungându-se uneori la 50% din lotul de păsări bolnave. Etiologie Trebuie spus, pentru început, că astrovirusurile aviare nu constituie o problemă pentru sănătatea publică, deoarece nu infectează omul, cu toate că serotipul 1 (uman) are părți din genomul său, asemănătoare cu genomul nefritei aviare. Astrovirusurile aviare sunt răspândite în întreaga lume și ocupă locul doi, după infecțiile cu rotavirusuri. În efectivele de păsări, astrovirusul este frecvent izolat, uneori chiar în proporție de până la 80%, de la păsările bolnave cu enterită, în timp ce, de la cele sănătoase, numai în proporție de 30%. În majoritatea cazurilor, alături de astrovirusuri, se identifică și alte virusuri enterice, îndeosebi rotavirusuri din grupul D. Astrovirusurile aviare nu au putut fi încă încadrate taxonomic și clasificate definitiv. Dintre astrovirusurile atestate primar se remarcă cel identificat, în 1986, în conținutul intestinal al puilor de curcă sănătoși, în vârstă de 6-35 zile, un astrovirus al cărui diametru era de 30 nm. La multă vreme după aceasta, în anul 2000, se identifică un virus mic și rotund, tot în intestinul puilor de curcă, numai că, de această dată, puii erau bolnavi de enterită acută. Particulele virale erau rezistente la cloroform, stabile la pH 3 și rezistente la tratamentul termic. Analiza capsidei a relevat prezența a trei fragmente polipeptidice, cu o greutate moleculară de 34,5; 31 și 28 kD. Ulterior, acest astrovirus a fost izolat din timus și din bursa lui Fabricius, la puii de curcă infectați cu astrovirus. Se pare că virusul identificat este diferit de cel izolat în 1986 și considerat astăzi agentul etiologic al sindromului cu enterită și mortalitate a curcilor (EPCSM). Analiza completă a genomului ARN la un astrovirus izolat de la puii de găină bolnavi de nefrită acută a condus la observația că astrovirusul identificat este agentul etiologic al nefritei aviare. Prin urmare, a fost identificat un nou astrovirus aviar, care afectează numai puii de găină (nu și pe cei de curcă), cărora le produce o nefrită intestinală acută. Până în prezent, se cunosc două serotipuri ale acestui astrovirus. Virusul hepatitei bobocilor de rață este un astrovirus specific rațelor, complet diferit de alte virusuri, care pot, de asemenea, produce hepatită acestei specii.  Ca și la mamifere, ME și IEM dau rezultate bune pentru identificarea astrovirusurilor aviare, din fecale și conținutul intestinal. Pentru izolarea astrovirusului rațelor se folosesc ouăle embrionate de găină. Nu întotdeauna astrovirusul specific ECPSM-ului se poate izola în stare pură. Uneori, alături de astrovirus, s-au izolat ți rotavirusuri din grupul D, Salmonella și un virus mic (de numai 18-24 nm diametru), rotund, care s-a dovedit patogen pentru puii de curcă. Astrovirusurile se pot decela în intestinul subțire înaintea rotavirusurilor. Hepatita virotică a bobocilor de rață cu astrovirus Prima relatare despre o epidemie de hepatită cu astrovirus la bobocii de rață a fost făcută în Anglia, în 1965. Efectivul de rațe fusese vaccinat cu virusul atenuat al hepatitei virotice specifică bobocilor de rață Tip 1 (picorna). Prin reacții serologice încrucișate, s-a constatat că virusul vaccinal diferă de cel izolat din focar, acesta din urmă fiind considerat și denumit ulterior ”astrovirusul rațelor”. Pierderile pe care le produce această boală ajung la 10-25%, la bobocii de rață în vârstă de 3-6 săptămâni și la 50% la bobocii de numai 6-14 zile. Astrovirusul rațelor are diametrul particulei virale de 28-30 nm. În suspensiile de ficat provenite de la cadavrele proaspete, numărul particulelor virale este foarte mare. Virusul de tip 2 izolat la rațe a fost, de asemenea, denumit ”astrovirusul rațelor”. Prin diverse reacții serologice s-a dovedit că astrovirusul rațelor este distinct antigenic față de cel al puilor de curcă. Astrovirusul rațelor este rezistent la cloroform, pH 3 și tratament cu tripsină. La 50 grade Celsius rezistă timp de o oră. Fumigațiile cu formaldehidă și dezinfecțiile obișnuite elimină astrovirusul rațelor din perimetrul contaminat. Astrovirusul rațelor se multiplică în embrionii de găină în vârstă de 5-7 zile, făcând câteva pasaje oarbe, după înlocuirea materialului patoșogic în sacul amniotic. Unii embrioni mor în primele 7 zile după inoculare. Embrionii sunt mici, opriți în dezvoltare, iar ficatul prezintă necroze mici, de culoare verzuie, în care (cu ajutorul ME) se pot identifica particule de astrovirus. Virusul poate fi atenuat prin câteva pasaje oarbe. Astrovirusul nu s-a putut cultiva pe culturi celulare omoloage. Boala afectează grav bobocii de rață foarte tineri. Bobocii sunt receptivi și la vârsta de 8 săptămâni, dar la aceștia mortalitatea este mai mică. Mortalitatea variază în funcție de vârstă, fiind mai grav afectați bobocii de numai câteva zile, unde pierderile pot atinge 50% din efectiv. Transmiterea bolii se face pe cale orală, sursele de infecție fiind reprezentate de bobocii bolnavi, care elimină astrovirusul prin fecale și cadavrele bobocilor bolnavi de hepatită virotică. Rațele care trec prin boală elimină virusul încă o săptămână după vindecare. Deoarece în primele cazuri de hepatită semnalate în Anglia, fermele erau așezate pe teren deschis, se presupune că răspândirea bolii de la o fermă la alta o putea face și alte păsări de curte sau sălbatice, acestea jucând însă doar rolul unor vectori pasivi. Bobocii de rață fac o formă gravă de boală, spre deosebire de rațele adulte, care nu se îmbolnăvesc deloc. Moartea survine după 1-4 zile, dar mai frecvent chiar după 1-2 ore de la apariția primelor semne clinice: diaree apoasă, polidipsie, excreție excesivă de urați, convulsii, pedalări spasmodice. În mod frecvent sunt afectați bobocii în stare bună de întreținere. Cele mai afectate organe sunt ficatul și rinichii. Semnificativă pentru această afecțiune este prezența astrovirusului rațelor în ficat, care are o culoare pal-violacee, cu multiple hemoragii punctiforme. Splina este întotdeauna mărită în volum și prezintă mici focare albicioase. Nefromegalia, cu vasele sanguine locale ectaziate, este o altă leziune importantă. Tractusul digestiv este golit de alimente. Ocazional, s-au constatat mici hemoragii în peretele intestinal și pe bula de grăsime de pe apexul cordului. Histopatologic, în forma acută, apar necroze în hepatocite și hiperplazia conductului biliar. Diagnosticul cert se bazează pe identificarea și izolarea astrovirusului rațelor. Aceasta se realizează cu ajutorul ME sau inoculând embrionii de găină în vârstă de 5-7 zile. Prin pasaje repetate, se va putea izola astrovirusul. Infecția experimentală constă în inocularea rățuștelor sănătoase cu triturat de ficat provenit de la cadavre recente de boboci cu hepatită virală. Răspunsul este variabil, de obicei se produce o mortalitate de cca. 20%, în decurs de 2-4 zile de la infecție. Diagnosticul diferențiat al hepatitei rațelor cu astrovirus trebuie făcut, în primul rând, față de hepatita virotică a rațelor cu picornavirusuri de tip 1 sau 3 (tipul 3 a fost identificat numai în SUA), dar și față de infecția produsă la rățuște de hepadnavirusul de grup B, deși acesta din urmă nu produce o boală similară anatomoclinic, dar se poate izola uneori din ficatul rățuștelor moarte din aceste cauze.