272
Referindu-se la recenta decizie a Comisiei Europene de suspendare pentru anul 2018 a Măsurii de Intervenție privind stocarea laptelui praf, domnul Claudiu Frânc, Președinte al FCBR, a declarat în exclusivitate pentru redacția revistei Meat.Milk.: ”Noi nu am fost niciodată de acord cu această politică de stocuri, cu aceste măsuri de intervenție. În schimb, am pledat mereu pentru sprijinirea diminuării voluntare, din partea fermierilor, a producției de lapte, atunci când piața o impune. Din păcate, la nivel european se practică această politică. Acum, pericolul vine din mai multe direcții: În primul rând, stocul de 400.000 de tone de lapte praf degresat, care există, trebuie aruncat în piață. Apoi, nu se vor mai efectua achiziții pe stocuri. Așadar, vom avea o supra-producție de lapte, dar prețul acestuia, sau al lactatelor, nu se va diminua la raft, consumatorul va plăti tot atât. Prețul în schimb se va diminua la poarta fermei. Și, gândiți-vă că nu se fac stocuri doar la laptele praf, ci și la cașcaval, cheddar etc., fapt care poate conduce la crize. Așa s-a întâmplat anul trecut cu untul: existând stocuri masive, prețurile au crescut foarte mult. Apoi, gândiți-vă că marile multinaționale vor achiziționa lapte-materie primă din țările lor, din Occident și în niciun caz din țări ca România. Deci, fermierul român producător de lapte va fi afectat în acest an. Din păcate, și achiziția pentru programul Cornul și Laptele s-a redus, iar presiunea pe fermieri va crește și mai mult. Ca să concluzionez, spun că nu ne aflăm într-un moment fericit, iar anul 2018 va fi dificil.”