91

Claudiu Frânc: La 1 octombrie vom bloca hipermarketurile!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Producătorii de lapte ameninţă că vor bloca hypermarketurile, începând din 1 octombrie, dacă autorităţile nu vor adopta rapid o serie de legi pentru protecţia lor. Scenariul a fost lansat ieri de Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), în cadrul şedinţei Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor.   La şedinţă au participat şi reprezentanţi din partea autorităţilor, precum Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Protecţia Consumatorilor sau Consiliul Concurenţei, APRIL etc.   Claudiu Frânc a declarat că fermierii vor neapărat o lege a etichetării produselor din lapte, iar pe etichetă trebuie să apară patru elemente foarte clare: ţara de origine a laptelui, procentul de lapte crud, procentul de lapte praf din lapte şi procentul de alte ingrediente din acel produs. "Autorităţile nu fac nimic să sprijine fermierii români şi produsele autohtone", a adăugat domnul Frânc, spunând că, spre exemplu, cetăţenii britanici sunt dispuşi să plătească cu 30% în plus pentru laptele produs în ţara lor, iar noi nu suntem în stare să realizăm o legislaţie prin care să promovăm laptele românesc.   În replică, domnul Dorin Cojocaru, președinte al APRIL, a afirmat că mult mai eficientă ar fi menționarea pe etichetă a producătorului, în cazul lactatelor private label, etichetarea de origine a laptelui fiind, pur și simplu, imposibilă. Tot în şedinţa de ieri, deputatul UNPR Valeriu Steriu, vicepreşedinte al Comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor, a subliniat necesitatea unei dezbaterii pe tema laptelui.   "Aşa cum s-a vorbit pe larg pe tema irigaţiilor şi despre secetă, aşa ar trebui să avem o dezbatere şi pe tema laptelui. Nu vrem să pierdem oportunităţile pentru această piaţă şi trebuie să găsim soluţii în plan legislativ", a spus Valeriu Steriu. Potrivit domniei sale, consumatorul român preferă laptele şi produsele lactate româneşti, dar încă avem un consum foarte scăzut pe cap de locuitor, însă "avem potenţial să producem mai mult şi să vindem mai mult".

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2