122

Claudiu Frânc: Fermierii din Moldova, Arad și Timiș sunt disperați!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Crescătorii de animale ar putea fi despăgubiți cu 100 de lei/ha de pășune și pajiște pentru pierderile suferite de pe urma secetei, a anunțat ministrul Agriculturii, domnul Daniel Constantin.

  Oficialul MADR a avut ieri o nouă rundă de dialog, la sediul Ministerului Agriculturii, cu crescătorii de animale pentru o dezbatere, în principal, despre  despăgubirile pentru secetă. Șeful Agriculturii românești a declarat că lucrurile sunt deja clare, iar sumele sunt stabilite: "Așteptăm acceptul scris al Comisiei Europene pentru a plăti sumele în avans. Sumele le-am discutat, vor fi finale după ce vom face o evaluare și vom trage linie, practic, în 2016. Așa cum am mai spus, despăgubirile sunt de 400 de lei/ha pentru cultura mare. Anul acesta vom plăti 300 de lei/ha, iar anul viitor vom vedea dacă mai trebuie să dăm sau să rambursăm ceva. Pentru fermierii fără asigurare, suma este la jumătate, adică 200 de lei/ha. Sumele sunt pentru porumb și floarea soarelui. Pentru pajiști și pășuni, probabil că sprijinul va fi undeva la 100 de lei/ha", a declarat ministrul Agriculturii.   Suma propusă de ministru drept despăgubire pare mică și s-ar putea să nu salveze situația în care au fost aduși de secetă mulți dintre crescătorii de animale. Claudiu Frânc, liderul Federației Crescătorilor de Bovine din România, a declarat anterior că seceta a secat buzunarele crescătorilor de bovine: "Fermierii din Moldova, Arad, Timiș sunt disperați. Crescătorii de animale sunt puși în situația să-și lichideze efectivele din lipsă de furaje. Din păcate, toți cultivatorii de teren producem, anul acesta, scump, prost, pentru că furajul nu este calitativ și este foarte puțin. Vreau să vă atrag atenția că în țară, o vacă se vinde cu 500 de lei. Atenție! 500 de lei!"

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2