Repere

244

CLAL: Structura producției de lactate a României

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Dacă ne referim la modul în care a fost valorificată producția de lapte din România, în cursul anului 2020, să spunem că 83,7 % s-a procesat, acest procent fiind cu 0,6 % mai mare, față de anul 2019, iar 16,4 % a fost exportat în țări terțe sau a fost trimis în intracomunitar, după cum indică datele sintetizate de CLAL.

De fapt, în bună măsură, dacă vorbim despre intracomunitar, să spunem că sunt companii din România care își trimite laptele la unități de procesare din diferite țări din jurul României, pentru a fi procesat, aducând aici produsele.

Procedura nu e nouă și la ea s-a apelat pentru că, uneori, pur și simplu, așa e mai ieftin, decât să procesezi aici, lucru confirmat nouă în anii trecuți de către unii dintre specialiștii din industrie.

Referitor la structura producției, în perioada ianuarie-mai 2021, față de aceeași perioadă a anului trecut, livrările de lapte brut au crescut cu 1 %, cele de lapte de băut, cu 3,8 %, cele de smântână au scăzut cu 0,1 %, de iaurt, cu -5 %, de unt, cu – 11%, pentru ca, în perioada analizată de CLAL, producția de brânzeturi din lapte de vacă să fi crescut cu 8 %.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2