Tehnologii

144

Cioloș: UE acționează global în domeniul siguranței alimentare

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Uniunea Europeană are suficientă maturitate politică şi civică pentru a se poziţiona ca actor global în domeniul securităţii alimentare, prin decizii de politică internă şi prin acţiunea CE, a declarat, duminică, pentru Mediafax, Dacian Cioloş, consilier special al preşedintelui Comisiei Europene.

  Cred că a venit momentul şi, totodată, cred că există maturitatea politică şi civică necesară, inclusiv printr-o implicare activa a societatii civile in dezbaterile si deciziile pe aceste subiecte, pentru ca UE să se poziţioneze ca un actor global şi integrator în aceste domenii, atât prin propriile decizii de politică internă cât şi prin acţiunile sale, prin intermediul Comisiei Europene, pe scena internaţională", a spus Cioloş, fost comisar european al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precizând că, din noua sa poziţie, vrea să contribuie la "o abordare holistică, integrată, a acestui subiect, atât în poziţionările politice ale preşedintelui Comisiei cât şi prin propuneri concrete, cu efecte în deciziile Comisie Europene".   UE nu este doar "unul din marii exportatori de produse agroalimentare din lume", ci şi "piaţa cea mai deschisă pentru produsele agroalimentare din ţările mai puţin dezvoltate şi principalul contribuitor financiar din lume pentru susţinerea programelor de dezvoltare şi de combatere a sărăciei în aceste state, inclusiv prin sustinerea productiei locale, a micilor producatori", a remarcat Cioloş, adăugând că Uniunea este şi "un pionier în lupta contra schimbărilor climatice, cu efecte asupra valorificării potenţialului agricol, dar şi în stimularea unei competitivitati economice şi ecologice durabile în sectorul agroalimentar".

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2