91

China va crea un milion de bovine clonate pe an!

autor

MeetMilk.ro

distribuie

Agenţia de ştiri Xinhua, citată de GlobalMeat.com, a anunţat că oamenii de ştiinţă chinezi au semnat un acord pentru a crea un centru comercial al clonării animalelor în Tianjin, nord-estul Chinei.

  Fabrica va fi creată în Zona de Dezvoltare Economică şi Tehnologică din Tianjin (TEDA), care este un parc de dezvoltare al afacerilor, sponsorizat de guvernul chinez. Construcţia clădirii principale a început deja, iar oamenii de ştiinţă vor începe să lucreze în prima jumătate a anului 2016.   Proiectul va fi dezvoltat în comun cu institutul de cercetare Sinica, implicat în cercetarea celulelor stem şi medicina regenerativă, precum şi cu Universitatea din Beijing, Academia Internaţională de Biomedicină din Tianjin şi Fundaţia de Cercetare Sooam Biotech din Coreea de Sud. Acesta din urmă a fost puternic implicată în încercarea de a recrea mamutul lânos prin intermediul tehnicilor de clonare.   În jur de 3 milioane de euro a fost investiţi în acest centru, care va include, de asemenea, un spaţiu de depozitare de gene şi un muzeu. Xu Xiaochun, preşedinte al Boyalife, care deţine Sinica, a declarat că centrul va fi capabil să producă 100.000 de embrioane de bovine în fiecare an, pentru început, mai târziu vor ajunge şi la un milion. El a afirmat că fermierii luptă până în prezent să satifsacă necesarul de carne de vită.   Cercetatorii din China au clonat oi, bovine şi porcine încă în anul 2000, dar, mai recent, oamenii de ştiinţă sunt în căutarea donatorilor animalieri pentru cercetări non-ştiinţifice. Primul centru comercial de clonare a animalelor din China a fost înfiinţat în 2014, în partea de est a provincia Shandong. Primul proiect al oamenilor de ştiinţă din Shandong a fost clonarea a trei căţei de mastiff tibetan de sânge pur - o rasă foarte mult căutată de chinezi. Xinhua a declarat că un număr tot mai mare de companii sunt în căutarea tehnologiei speciale de a  clona în scopuri comerciale, iar domeniul clonării animalelor este unul ce se bucură de un interes deosebit.   Cu această ocazie, vă informăm că în următoarea ediție a revistei Fabrica de Carne, editată de infoGROUP, va fi publicat un amplu material pe tema clonării comerciale a animalelor.

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2