Stiri

126

Cererile de sprijin pe suprafaţă, depuse până pe 15 mai

autor

MeetMilk.ro

distribuie

(Comunicat) Campania de primire a cererilor de sprijin pe suprafaţă se va derula în perioada 3 martie - 15 mai 2014, respectiv 9 iunie, cu penalizări de 1% pentru fiecare zi de întârziere. Măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) şi şase ajutoare naţionale tranzitorii (ANT), respectiv pentru culturi în teren arabil. În acelaşi timp, vor exista în 2014 schema de plată separată pentru zahăr, schema de sprijin pentru orez din zonele defavorizate altele decât zona montană şi plăţile compensatorii pentru măsurile de dezvoltare rurală. APIA precizează că se vor continua pe segmentul de dezvoltare rurală angajamentele aflate în desfăşurare, iar pentru cele care au fost finalizate în anul 2013 se acceptă prelungirea lor cu un an, pentru anul 2014, sub rezerva aprobării PNDR de către Comisia Europeană. Astfel, este vorba de măsura 211 - Plăţi compensatorii pentru zonele montane defavorizate, măsura 212 - Plăţi compensatorii pentru zonele specific şi semnificativ defavorizate din punct de vedere natural şi măsura 214 - Plăţi de Agro-mediu, cu precizarea că aici pot fi combinate pe parcelă mai multe pachete. În total sunt 7 pachete, respectiv Pachetul 1 (P1) - Pajişti cu înaltă valoare naturală, Pachetul 2 (P2) - Practici agricole tradiţionale; Pachetul 3 (P3) - Pajişti importante pentru păsări; Pachetul 4 (P4) - Culturi verzi; Pachetul 5 (P5) - Agricultura ecologică; Pachetul 6 (P6) - Pajişti importante pentru fluturi; Pachetul 7 (P7) - Terenuri arabile importante ca zone de hrănire pentru gâsca cu gât roşu. Se pot combina pe parcelă: P1 cu P2 sau P4 cu P5, însă nu şi P4 cu P7. Potrivit ministrul agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, sumele alocate pentru plăţile pe suprafaţă vor fi de 1,6 miliarde de euro în 2014, respectiv 178 de euro pe hectar.(APIA)

aflat

anterior
urmator

read

newsletter1

newsletter2